Lumea se împrumută la un nivel nemaivăzut de aproape 20 de ani: Costurile obligațiunilor pe termen lung se aprope de un nivel care a mai fost atins doar la criza financiară din 2008-2009. De la Washington la Tokyo până la Londra și Paris, investitorii cer mai mulți bani ca pentru a finanța guvernele lumii

Statele lumii plătesc tot mai scump pentru banii pe care îi împrumută pe termen lung. Investitorii sunt îngrijorați din cauza inflației și a miilor de miliarde de dolari pe care companiile tech le împrumută pentru a construi infrastructura necesară pentru inteligența artificială. Această îngrijorare se reflectă direct în costurile pe care guvernele trebuie să le plătească atunci când se împrumută, scrie Bloomberg.

Aproape peste tot în lume, costurile de împrumut ale statelor cresc accelerat. Săptămâna aceasta, randamentul obligațiunilor americane pe 30 de ani a urcat la cel mai ridicat nivel din 2007, cele ale Franței au atins un vârf nemaivăzut din 2008, iar ale Germaniei s-au tranzacționat la niveluri specifice anului 2011. În Marea Britanie, randamentele obligațiunilor se apropie de 6%, iar în Japonia sunt aproape de maximul istoric.

Există, pe de o parte, temerea că o lume tot mai divizată va face economiile mai vulnerabile la șocurile privind lanțurile de aprovizionare și la inflația persistentă. Pe de altă parte, investitorii se tem că guvernele nu-și vor controla cheltuielile, menținând dobânzile ridicate mai mult timp. Totodată, schimbările din structura piețelor și cele de la nivel demografic reduc cererea din partea unor cumpărători tradiționali, considerați cândva stabili.

„Este greu de spus ce nivel al randamentelor ar îmbunătăți perspectivele obligațiunilor pe termen lung. Singurul lucru care ar putea schimba asta ar fi o scădere bruscă a datelor economice sau un șoc extern. Al doilea scenariu pare mai probabil”, a declarat Chris Iggo, director de investiții la AXA IM Core, parte a BNP Paribas Asset Management.

Randamentul obligațiunilor americane pe 30 de ani a urcat cu aproape 40 de puncte de bază de la finalul lunii iunie, ajungând marți la 5,32%, cel mai ridicat nivel din 2007. E o veste proastă pentru președintele Donald Trump și pentru secretarul Trezoreriei, Scott Bessent, înaintea mid terms, mai ales că dobânzile mari ale statului se transmit și către creditele companiilor și consumatorilor.

„Alegerile din noiembrie ar putea aduce riscuri politice suplimentare și vor atrage atenția piețelor asupra situației fiscale. Ideal ar fi să nu intri într-o perioadă electorală importantă cu dobânzi la creditele ipotecare în creștere”, a spus Iggo.

Un factor de presiune suplimentară vine din partea companiilor de tech, care se împrumută tot mai mult. Un exemplu: Alphabet a emis pentru prima dată obligațiuni în dolari australieni, în valoare de 3,6 miliarde de dolari americani.

Structura pieței se schimbă și ea. În trecut, fondurile de pensii erau clienți fideli ai obligațiunilor pe termen lung care cumpărau astfel de active ca să aibă bani puși deoparte pentru plățile viitoare către pensionari. Tot mai multe fonduri renunță însă la acest model, iar regulile actuale le împing să investească mai mult în acțiuni.

Această schimbare lasă statele fără un cumpărător tradițional și le obligă să se bazeze tot mai mult pe investitori privați  care, spre deosebire de fondurile de pensii sau de băncile centrale, cer o dobândă mai mare ca să accepte să împrumute statul pe termen lung.

„Statele și băncile centrale dețin obligațiuni mai ales din motive de politică economică, nu ca să facă bani. Investitorii privați însă vor un randament bun pentru că sunt foarte interesați să facă bani din asta”.a explicat Anshul Pradhan, șeful strategiei pentru dobânzi americane la Barclays.

El spune că tocmai această schimbare, adică tot mai multe obligațiuni ajunse pe mâna investitorilor privați, în loc de instituții publice,  petrecută în ultimul deceniu, explică de ce SUA plătește dobânzi atât de mari la obligațiunile pe 30 de ani.

În Japonia, dobânzile rămân mai mici decât în restul lumii dezvoltate, dar cresc constant. Motivul: mulți cred că banca centrală japoneză a reacționat prea încet la inflație.

„Nu prea ai motive să cumperi obligațiuni japoneze acum când țara importă inflație atunci când cumpără energie, iar banca centrală e presată să majoreze dobânzile. Japonia trebuia să fie stabilizatorul dobânzilor la nivel mondial. Dacă dobânzile ei cresc și mai mult, cresc și șansele ca datoria pe termen lung să se scumpească peste tot în lume” ,a declarat Prashant Newnaha, strateg senior pentru regiunea Asia-Pacific la TD Securities, Singapore.

Analiștii atrag atenția că nu inflația în sine sperie cel mai tare investitorii pentru că în mare așteptările privind creșterea inflației au rămas relativ stabile. Ce s-a scumpit de fapt e „randamentul real”, adică plusul de bani pe care investitorii îl cer, peste inflație, doar ca să-și asume riscul de a ține banii blocați în obligațiuni atâția ani.