Ludovic Orban: Vom prezenta miercuri planul de relansare economică. În maxim o lună măsurile intră în vigoare
Premierul Ludovic Orban a anunțat, luni, că va prezenta miercuri planul de relansare economică, anunțat încă din luna mai. Planul ar conține programe pentru stimularea investițiilor, subvenționarea unei părți din salariul angajaților care revin la muncă, înființarea unui fond de…
Premierul Ludovic Orban a anunțat, luni, că va prezenta miercuri planul de relansare economică, anunțat încă din luna mai. Planul ar conține programe pentru stimularea investițiilor, subvenționarea unei părți din salariul angajaților care revin la muncă, înființarea unui fond de investiții național.
„Miercuri vom prezenta planul de relansare economică, măsurile prezentate vor intra în vigoare în cel mult 30 de zile de la prezentarea planului”, a spus premierul Ludovic Orban, prezent la un eveniment organizat de Coaliția pentru Dezvoltarea României (CDR)
Guvernul își propune să investească în proiecte publice circa 6% din PIB în următorii doi ani și să creeze un fond de investiții național, care să fie inițial capitalizat din fonduri publice și apoi să fie listat la bursă.