Lucrează șase luni pe 500 de euro, fă-mă să depind de tine, astfel încât să-ți pot oferi 1.500-2.000 de euro ca să nu te pierd

Cititorul ZF, cu aproape 15 ani de muncă, dintre care peste zece în domeniul financiar, a vrut să semnaleze o altă realitate de pe piața de recrutare, alta decât cea care apare zilnic, că firmele nu găsesc angajați.
Cei care au comentat au avut păreri împărțite, unii au fost de acord că firmele nu vor să angajeze oameni cu experiență, în special multinaționalele, nu prea vor să plătească prețul experienței, adică salarii mai mari, iar dacă angajează pe cineva în poziție de middle și de top management acel post este ocupat mai mult prin recomandări decât printr-un concurs de selecție.
Citind articolul din ZF, un cititor care spune că este antreprenor, manager la o firmă, de catering cu livrări la domiciliu cu 45 de angajați a venit cu o altă perspectivă.
Companiile au nevoie de manageri, nu se feresc să plătească, dar au nevoie de competențe reale, nu pe hârtia de prezentare din CV.
Cei care vin la interviuri au pretenții financiare mari, dar cu experiență care nu se poate adapta realităților concrete dintr-o companie.
Pentru că nu sunt încrezători că managerii pe care îi angajează ar face față realității cu care se confruntă firmele antreprenoriale, nimeni nu ar vrea să arunce cu bani.
Oferta acestui antreprenor a fost simplă: „Lucrează șase luni pe 500 de euro, fă-mă să depind de tine, astfel încât să-ți pot oferi 1.500-2.000 de euro ca să nu te pierd”.
El spune că în condițiile actuale de piață un angajat știe că are postul asigurat mai puțin de ceea ce face el în companie și mai mult de lipsa de personal de pe piața muncii.
„Angajații lucrează numai la indicații, cu Facebookul deschis tot timpul, cu țigara în mână și cu pauze după pauze. Și cred că au valoare.”
El spune că angajații de 35-50 de ani se subevaluează, iar angajații de 20-25 de ani se supraevaluează.
În companiile românești, antreprenoriale, câteodată se plătește mai mult decât într-o multinațională pentru pozițiile de top, dar, la schimb, se muncește mai mult pentru că trebuie să-ți plătești singur salariul.
În multinaționale, unde procedurile sunt clare, unde afacerile merg de multe ori de la sine prin poziția pe care compania o are în piață, se muncește mai mult să-ți asiguri spatele, să fii politically correct, să dai bine la centru, să atingi rezultatele din buget și mai puțin să ieși în evidență. Este mai mult un job de diplomație, de jonglare în birocrația multinaționalei.
Companiile antreprenoriale românești au nevoie de oameni care să producă și să aducă bani, în timp ce multinaționalele au nevoie de directori care să mențină, să apere birocrația și interesele de la centru.
Mulți angajați cu experiență, care au lucrat în multinaționale, nu prea vor să lucreze apoi în companiile antreprenoriale românești pentru că este o altă lume, mai dură, unde supraviețuirea este cuvântul de ordine. Plus că firmele românești nu beneficiază de brandingul și părerea bună de care beneficiază multinaționalele.
Companiile antreprenoriale preferă mai mult să-și promoveze oamenii din intern care știu despre ce este vorba, decât să angajeze manageri din altă parte, pe salarii mai mari. Pentru că nu vor să riște, pentru că nu au încredere în experiența unui angajat dintr-o altă poziție, preferă să fie mai reticenți în a satisface solicitările salariale ale celui care vine la interviu.
Pe de altă parte, nu știu câți din oamenii cu experiență în alte companii ar accepta să lucreze întâi pe 500 de euro astfel încât antreprenorul, managerul, să-i dea apoi 1.500-2.000 de euro dacă are rezultate.
Trăim în două lumi diferite.
Așa că discuțiile despre ce se întâmplă pe piața de recrutare continuă.