Lucian Heiuș, fostul șef ANAF, care și-a dat demisia în urmă cu o lună și a anunțat că este o gaură de 9 mld. lei în venituri, a fost numit secretar general în Ministerul Finanțelor
Lucian Heiuș, care și-a dat demisia de la conducerea Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) în urmă cu lună și a publicat apoi date despre o gaură la venituri de 9 mld. lei, a fost numit de Marcel Ciolacu, ieri,…
Lucian Heiuș, care și-a dat demisia de la conducerea Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) în urmă cu lună și a publicat apoi date despre o gaură la venituri de 9 mld. lei, a fost numit de Marcel Ciolacu, ieri, în funcția de secretar general al Ministerului Finanțelor, conform unei decizii publicate în Monitorul Oficial.
Lucian Heiuș, deputat PNL, a fost numit la conducerea ANAF, în locul cu rang de secretar de stat, în locul Mirelei Călugăreanu, în mai 2022.
Heiuș are 57 de ani și are diplomă de licență la Universitatea „Babeș-Bolyai” Cluj Napoca – Facultatea de Științe Economice și un master la Universitatea de Vest” Vasile Goldiș” Arad – Facultatea de Științe Juridice.
În ultimii ani a fost director general la SC Uzina Mecanică Orăștie (2012-2013), director executiv la Camera Agricolă Județeană Hunedoara și director general adjunct în cadrul Direcției Generale a Domeniilor Reglementate Specific și Direcției de Buget, Contabilitate Internă, Investiții și Achiziții Publice din cadrul Ministerului Finanțelor Publice. Lucian Heiuș a mai fost director general la Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara (2013-2014), director executiv – servicii interne (mutare temporară) (2014-2015), director general (2016) la Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara.