Home Actualitate Lovitură pentru talibani: FMI taie acces...
Actualitate

Lovitură pentru talibani: FMI taie accesul la linia de finanțare destinată Afganistanului, cu doar câteva zile înainte ca noul regim să pună mâna pe aproape 500 de milioane de dolari

Fondul Monetar Internațional (FMI) a anunțat că noul guvern din Afganistan nu va avea acces la linia de finanțare stabilită anterior de fond, cu doar câteva zile înainte ca taibanii să pună mână pe aproape 500 de milioane de dolari,…

Fondul Monetar Internațional (FMI) a anunțat că noul guvern din Afganistan nu va avea acces la linia de finanțare stabilită anterior de fond, cu doar câteva zile înainte ca taibanii să pună mână pe aproape 500 de milioane de dolari, potrivit Bloomberg.

Țara urma să aibă acces la drepturi speciale de tragere încă de luni, 23 august, ca parte a unui plan prin care FMI va pompa lichidități de 650 de miliarde de dolari în economia globală.

Concret, Afganistanul va primi în continuare aceste active dar nu va avea acces la ele pentru că noul regim nu este recunoscut pe plan internațional, a explicat FMI.

„Așa cum se întâmplă de fiecare dată, FMI se ghidează după viziunea comunității internaționale. (…) În prezent nu există claritate în comunitatea internațională cu privire la recunoașterea guvernului din Afganistan și drept consecință țara nu va putea accesa drepturile speciale de tragere sau alte resurse ale FMI”, a transmis un purtător de cuvânt al Fondului Monetar Internațional pentru publicația americană.

Conform regulilor FMI, toate cele 190 de state membre primesc acces la fonduri, iar acestea sunt împărțite în funcție de ponderea pe care PIB-ul unei țări o are în PIB-ul global. În cazul Afganistanului, asta înseamnă 0,07% din total, adică 455 de milioane de dolari.

Marea majoritate a statelor membre vor avea voie să convertească aceste rezerve de la FMI în cash pentru a-și plăti datoriile sau pentru a direcționa fonduri către nevoile legate de sănătatea publică în contextul pandemiei.

Afganistanul nu mai are voie să utilizeze aceste resurse, la fel ca țări precum Venezuela și Myanmar. Toate aceste țări vor primi activele FMI, dar nu vor putea să obțină acces la ele.

Mutarea FMI reprezintă o lovitură pentru noul guvern format de talibani în Afganistan, unde eforturile americanilor din ultimii 20 de ani nu au reușit să ducă la dezvoltarea unui sistem bancar solid. Trei sferturi din populația Afganistanului locuiește în zone rurale, iar majoritatea băncilor sunt răspândite în doar trei orașe mari, conform datelor Băncii Mondiale.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună