Londra, invadată de gorile
Asociate de majoritatea oamenilor cu continentul african, gorilele se mută la Londra, dar nu la grădina zoologică sau în vreun parc, ci într-o instalație de artă. Așa se face că în zona Covent Garden din capitala britanică au apărut asemenea…
Asociate de majoritatea oamenilor cu continentul african, gorilele se mută la Londra, dar nu la grădina zoologică sau în vreun parc, ci într-o instalație de artă. Așa se face că în zona Covent Garden din capitala britanică au apărut asemenea animale în urma unui parteneriat dintre o galerie de artă, Westbrook Gallery, și o organizație de conservare a mediului, Tusk. Proiectul artistic, scrie Smithsonian Magazine, a presupus amplasarea a cincisprezece statui în mărime naturală de gorile prin Covent Garden. Toate gorilele sunt același model, diferențiindu-se prin modul în care sunt colorate și decorate, sarcină care le-a revenit unor artiști și personalități invitate de organizatori să participe. Printre cei care au colorat o gorilă se numără, de exemplu, un membru al trupei Rolling Stones, Ronnie Wood, care a folosit ca sursă de inspirație pentru lucrarea sa un hit al trupei din 1966, intitulat „Paint It, Black”. Ideea instalației de artă alese de Tusk este de a atrage atenția spre frumusețea gorilelor, amenințările la existența lor și spre oamenii care lucrează pentru supraviețuirea acestora, după cum explică organizația.
Gorilele vor rămâne pe amplasamentul actual până în luna octombrie, iar cei care vor să le vadă se pot ajuta de o hartă pe care sunt marcate locurile unde au fost amplasate. Fiecare statuie este prevăzută și cu cod QR, prin care vizitatorii sunt îndemnați să facă donații. După încheierea expoziției, statuile vor fi scoase la licitație, iar fondurile obținute vor fi folosite pentru protejarea gorilelor.