Home Actualitate Locuitorii Sectorului 5 vor avea platfor...
Actualitate

Locuitorii Sectorului 5 vor avea platformă digitală pentru rezervarea locurilor de parcare

Primăria Sectorului 5 din București va pune la dispoziția locuitorilor o platformă digitală pentru închirierea spațiilor de parcare. Portalul va fi accesibil după ce municipalitatea va inventaria toate spațiile de parcare, operațiune ce presupune și demolarea de garaje.

Acțiune de inventariere a spațiilor de parcare va începe miercuri. Totodată, echipele care vor acționa pe teren au în vedere identificarea de spații ce pot fi transformate în noi locuri de parcare.

„O astfel de situație o reprezintă garajele amplasate ilegal, care urmează să fie demolate. Poliția Locală Sector 5, prin Direcția de Control – Disciplina în Construcții, a procedat la somarea tuturor garajelor de pe raza sectorului. În cazul în care proprietarii nu au ridicat garajele în termen de 24 de ore de la primirea somațiilor, Poliția Locală Sector 5 poate acționa pentru ridicarea acestora. Astfel, în locul garajelor se vor putea crea mai multe locuri de parcare, decât cele existente în prezent”, au anunțat reprezentanții Primăriei Sectorului 5.

După ce acțiunea de inventariere a locurilor de parcare va fi finalizată, toate informațiile se vor regăsi într-o platformă digitală. Cetățenii vor putea să vadă în timp real locurile de parcare de reședință disponibile, vor putea să își selecteze singuri locul de parcare dorit, iar depunerea documentelor se va face electronic, direct în platforma digitală.

După ce documentele vor fi validate de către funcționarii Primăriei, plata se va putea face tot prin intermediul sistemului on-line, au precizat reprezentanții Sectorului 5.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună