Locuitorii dintr-un cartier din Arad, obligați să plăteasc abonament dacă vor să folosească drumul spre casă. Tarife sunt între 120 și 450 de euro pe lună
Strada Diogene este pe un teren privat, iar proprietarul a decis să-i anunțe pe locuitori că nu vor mai putea trece pe acolo fără să plătească un abonament lunar. Situație pe cât de inedită în Arad, pe atât de scandaloasă,…
Strada Diogene este pe un teren privat, iar proprietarul a decis să-i anunțe pe locuitori că nu vor mai putea trece pe acolo fără să plătească un abonament lunar.
Situație pe cât de inedită în Arad, pe atât de scandaloasă, cel puțin pentru o parte dintre locuitorii cartierului Subcetate. Pe strada Diogene, din zona imobiliară Casaom, a fost instalat un panou prin care locuitorii blocurilor și caselor sunt anunțați că vor trebui să plătească o taxă lunară pentru a mai folosi respectivul drum. Iar sumele solicitate de către proprietarul terenului pe care se află strada nu sunt deloc mici, ba chiar la nivelul chiriei lunare pentru un apartament dintr-o zonă bună a orașului.
Între 120 și 450 euro
Panoul a fost instalat lângă sensul giratoriu de la intrarea în zona Casarom. “Proprietate privată. Teren în curs de grănițuire. Locatarii riverani interesați de abonamente de acces pot transmite solicitări la adresa de e-mail: acces.subcetate@gmail.com, menționând tipul de locuință folosit (casă sau apartament), numărul de persoane și numărul de autovehicule. Tarife standard: casă cu teren – 450 euro/lună, apartament 3 camere – 180 euro/lună, apartament 2 camere – 120 euro/lună. Tariful standard include accesul pentru 3 persoane și un autovehicul”. Este tot ce scrie pe panou, fără un număr de telefon sau numele proprietarului terenului. De altfel, am trimis și noi un e-mail la adresa indicată, încercând să luăm legătura cu cei care au pus panoul, însă nu ni s-a răspuns până la publicarea acestui articol.
Acuză Primăria
Locatarii sunt bulversați. Ei dau vina pe Primăria Arad, care după finalizarea zonei Casarom și falimentul dezvoltatorului nu a preluat infrastructura. Astfel, în procedura insolvenței s-au vândut toate parcelele pe care le mai deținea Casarom, inclusiv străzi, ele figurând în cartea funciară drept terenuri pentru construcții. În acest fel, Diogene a devenit o stradă privată, iar proprietarul poate avea diverse pretenții.
“Nu se poate așa ceva! Conform legii, accesul la proprietate trebuie garantat. Cum să plătim niște sume exorbitante ca să ajungem acasă? Primăria are toată responsabilitatea pentru că s-a ajuns aici și o vom da în judecată”, ne-a declarat proprietarul unei case.
“Mai vedem câți se vor conforma și vor plăti aceste taxe! Evident, nimeni nu ne va putea opri să trecem pe stradă ca să ajungem acasă. Noi când am cumpărat locuințe aici, aveam incluse și drumurile. Că între timp strada a fost vândută, pentru că Primăria nu a preluat infrastructura și utilitățile, noi nu suntem de vină. Nu vom da niciun leu nimănui! Să pună bariere și trecem prin ele!”, ne-a spus, revoltată, o altă locuitoare de pe Diogene.