Liviu Negoiță: Nu exclud intrarea în competiția internă a PDL pentru Președinție
Prim-vicepreședintele PDL Liviu Negoiță a declarat, joi, pentru MEDIAFAX, că nu exclude intrarea sa în competiția internă a partidului pentru desemnarea candidatului pentru Președinția țării.
“Nu exclud intrarea mea în competiția internă a PDL pentru desemnarea candidatului la Președinție. Orice lider al partidului nu se poate să nu ia în calcul o astfel de competiție internă”, a spus Liviu Negoiță.
Liviu Negoiță a mai spus că “îl onorează gândurile și aprecierea” colegului său de partid Theodor Stolojan, care îl recomanda pe Negoiță pentru competiția internă din partid pentru desemnarea candidatului la Președinție.
“Vom face o analiză și vom vedea cine sunt cei potriviți”, a adăugat Liviu Negoiță.
Europarlamentarul Theodor Stolojan declară că nu vrea să participe la alegerile interne din PDL pentru desemnarea candidatului la Președinție, el apreciind că Liviu Negoiță și Emil Boc ar trebui să participe la cursa internă.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro