Listarea deceniului: Romgaz
Romgaz, perla companiilor de stat, vine la bursă prin vânzarea de către stat a unui pachet de 15% din acțiuni. prețul atractiv din ofertă, dividendele grase plătite de companie alături de perspectivele aduse de liberalizarea prețului la gaze i-au făcut pe micii investitori să cumpere jumătate din acțiuni încă din primele zile de ofertă.
PÂNĂ LA 415 MILIOANE DE EURO VREA STATUL SĂ OBȚINĂ PENTRU 15% DIN ACȚIUNILE ROMGAZ, companie care deține jumătate din rezervele de gaze naturale ale României, de 120 miliarde de metri cubi. Astfel românii pot cumpăra în cadrul ofertei publice de vânzare de acțiuni echivalentul a 7,5% din rezervele naționale de gaze. Prețul unei acțiuni Romgaz este cuprins între un minim de 24 lei și un maxim de 32 de lei, iar analiștii se așteaptă la un interes ridicat și la subscrieri importante din partea investitorilor locali și străini.
Concurența ar trebui să fie ridicată, având în vedere că până la două treimi din acțiunile scoase la vânzare pot fi cumpărate și pe bursa de la Londra, prin intermediul instrumentelor financiare numite GDR-uri. Mai exact, un GDR are în spate o acțiune Romgaz și poate fi cumpărat de investitorii de la Londra, atât persoane fizice, cât și fonduri de investiții. Statul a ales să vândă indirect acțiuni Romgaz și la bursa londoneză, de teamă că pe plan local nu sunt suficienți bani.
„Ideea de bază este că prin listarea Romgaz la Londra putem accesa clienți care altfel nu ar veni în România și lărgim baza de investitori. Aceștia își vor deschide cont și la bursa din București pentru a putea face arbitraj între cele două burse. S-au făcut niște studii și la un anumit timp după ofertă instrumentele GDR au tendința să fie transformate în acțiuni care să vină înapoi pe piața locală, pentru că GDR-urile presupun niște costuri suplimentare față de acțiuni, chiar dacă în ofertă nu au costuri suplimentare„, spune Dana Mirela Ionescu, președintele CA și directorul general al Raiffeisen Capital & Investment, firmă parte a consorțiului care intermediază oferta.
OFERTA DE VÂNZARE A 15% DIN ACȚIUNILE ROMGAZ A ÎNCEPUT MARȚI, 22 OCTOMBRIE, și mai durează până joi, 31 octombrie. Dacă oferta se încheie cu succes, adică investitorii cumpără cel puțin 70% din acțiunile scoase la vânzare, Romgaz va fi listată la bursă.
Pentru investitorii mici, care achiziționează mai puțin de 10.000 de acțiuni, statul a alocat 15% din acțiuni din totalul de 57,8 milioane de acțiuni scoase la vânzare, tranșă ce ar putea ajunge la 20% dacă există interes. Însă și acest 20% din acțiuni este considerat a fi prea puțin. Tranșa investitorilor mici ar trebui să atragă până la 80 milioane de euro.
ÎN PRIMELE TREI ZILE DE OFERTĂ, MICII INVESTITORII AU CUMPĂRAT MAI BINE DE JUMĂTATE DIN ACȚIUNILE PUSE LA DISPOZIȚIE. Un număr de peste 1.300 de persoane au cumpărat peste 4,5 milioane de acțiuni Romgaz pentru 144 milioane de lei (32,7 milioane de euro). Omul de afaceri Gheorghe Iaciu, proprietarul centrului comercial Doraly din Afumați și printre cei mai mari investitori pe bursă, a spus că va participa la oferta Romgaz.
“VOI SUBSCRIE LA OFERTA ROMGAZ CU O SUMĂ DE PÂNĂ LA UN MILION DE EURO. Motivul pentru care particip este legat de faptul că dobânda la bancă este prea mică și merită să îmi asum un risc, investind într-o companie cu o poziție forte în economia românescă. Cred că oferta Romgaz are toate ingredientele pentru a se subscrie integral.„Atractivitatea ofertei stă și în faptul că Romgaz a recompensat acționarii în ultimii trei ani cu dividende în valoare cumulată de 2,7 miliarde de lei (circa 627 mil. euro), adică de două ori suma minimă pe care vrea să o strângă de la investitori.
POTENȚIALUL ACȚIUNILOR ROMGAZ VINE ÎN SPECIAL DIN LIBERALIZAREA PREȚULUI LA GAZELE NATURALE DIN PRODUCȚIA INTERNĂ ȘI ALINIEREA LA PREȚURILE DE PE PIAȚA EUROPEANĂ. Anul trecut, Romgaz a vândut gaze la prețul de 495 de lei pe mia de metri cubi, însă conform calendarului de liberalizare prețul ar trebui să ajungă la 1.000 de lei pe mia de metri cubi până în octombrie anul viitor. Asta va urca afacerile și profitul Romgaz, chiar dacă statul va taxa cu 60% profiturile obținute de producătorii locali (Romgaz și Petrom) din creșterea prețului gazelor. Riscurile asociate investiției în acțiunile Romgaz sunt legate de faptul că rezervele de gaze sunt estimate să dureze circa 15 ani și compania trebuie să facă investiții pentru a descoperi noi resurse, dar și de faptul că, având în continuare ca acționar majoritar statul, compania este sensibilă la mediul politic și la schimbările de guvern.