Home Actualitate Lista liberalilor din comisia USL pentru...
Actualitate

Lista liberalilor din comisia USL pentru programul de guvernare

Purtătorul de cuvânt al PNL, Mihai Voicu, a anunțat, luni, după ședința Biroului Politic Central, că președintele partidului, Crin Antonescu, Daniel Chițoiu, Relu Fenechiu, Eugen Nicolăescu, Lucian Isar și Radu Stroe vor face parte din comisia USL pentru elaborarea programului de guvernare.

Voicu a precizat că, în perspectiva alegerilor parlamentare, în urma discuțiilor avute în cadrul USL, au fost desemnați mai mulți liberali pentru a face parte din comisia de elaborare a programului de guvernare. Din comisie vor face parte Crin Antonescu, Daniel Chițoiu, Relu Fenechiu, Eugen Nicolăescu, Lucian Isar și Radu Stroe. Purtătorul de cuvânt al PNL a mai anunțat că Biroul Politic Central a mandatat grupurile parlamenare ale formațiunii pentru a discuta cu colegii din USL și apoi a începe procedurile parlamentare pentru o serie de legi necesare: legea industriei de apărare, o lege care să permită cumularea pensiilor cu salariile, o lege pentru revenirea pensiilor militare la valoarea dinainte de tăiere și o lege privind prevenția în sănătate.

Mai multe pe mediafax.ro

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună