Liftul tranziției
În luna iulie 1990, la nici un an de la Revoluție, 12 electromecanici demisionează de la fosta întreprindere de stat I.C.R.A.L. Brașov și se hotărăsc să o apuce pe drumul antreprenoriatului, într-o țară care abia ieșise din umbra comunismului. Așa a început povestea afacerii ELMAS, în prezent unul dintre cei mai mari producĂtori de echipamente de ridicat, alături de companii precum Schaeffler Rom…
“După începutul activității apar și provocările într-o piață românească în care monopolul era deținut de companiile de stat: tehnologie învechită la ascensoarele din piață în comparație cu produsele venite din vest, lipsa acută de dotări specifice activității, o atitudine neprietenoasă a instituțiilor și întreprinderilor față de firmele private, lipsa cash-flow-ului – plățile serviciilor facturate se derulau cu mare întarziere”, descrie directorul general al ELMAS, Marton Geza Roth, momentul 0 din istoria companiei pe care o conduce.
Aceasta își desfășoară activitatea în domeniul producției echipamentelor de ridicat și manipulat și asigură toate serviciile în ceea ce privește aceste produse, începând de la consulting și alegerea soluției optime pentru utilizator și până la proiectare, fabricare, transport, montaj și punere în funcțiune, service, piese de schimb. Printre produsele realizate de companie în fabrica din Brașov se numără ascensoare electrice și hidraulice, poduri rulante, platforme de materiale, dispozitive de manipulat, dar și alte produse din domeniul instalațiilor de ridicat.
Anul trecut, la 28 de ani pe plan local, ELMAS a ajuns la o cifră de afaceri de aproape 122 mil. lei (26,5 mil. euro) și un număr de 370 de angajați, fiind unul dintre cei mai mari jucători din piața locală din zona de producție de mașini, utilaje și echipamente, alături de companii precum Schaeffler România sau Bosch Rexroth.
Pe fondul creșterii comenzilor interne și externe, directorul general al companiei previzionează o creștere a cifrei de afaceri pentru anul acesta cu 10% față de anul anterior.
Marton Geza Roth a făcut parte dintre cei 12 electromecanici care deveneau asociați în cadrul întreprinderii mici private ELMAS (acronim care are la bază semnificația ElectroMecaniciAscensoare), într-o legislație confuză în ceea ce privește capitalismul în care se avânta România. El este de altfel și principalul acționar al companiei, restul titlurilor fiind deținute de alte persoane fizice.
În ianuarie 1991, compania și-a început activitatea prin servisarea primelor patru ascensoare de la blocurile de locuințe din Brașov. După cum își amintește directorul general al companiei, trecerea de la angajat într-o întreprindere de stat la asociat într-o întreprindere privată a însemnat pentru cei 12 și disponibilitatea lor de a trece de la un program de 8 ore pe zi la unul 24 din 24.
La începutul afacerii, asociații firmei, care reprezentau cinci confesiuni religioase și trei naționalități diferite, au adunat – nu fără dificultate – capitalul social obligatoriu de 100.000 lei: 40% bani vărsați în cont și 60% bunuri în natură (scule de mână, scule electrice etc.). În următoarele luni de funcționare a afacerii, salariile au fost asigurate din capitalul vărsat. Afacerea s-a dezvoltat, iar investițiile ulterioare s-au finanțat prin reinvestirea continuă a profitului. După anul 2003, au început să dezvolte compania și prin accesarea de credite bancare și/sau fonduri europene. Acest principiu este păstrat și astăzi în planurile de dezvoltare ale companiei.
Alegerea Brașovului a fost o decizie firească pentru asociații firmei, care locuiau cu familiile lor în Brașov și cunoșteau piața locală de service de ascensoare, segment pe care compania cu capital 100% românesc și-a început activitatea.
Inflația galopantă și deprecierea monedei naționale au fost alte provocări, ca și majorările succesive ale salariilor angajaților din companiile de stat, comparativ cu salariile din mediul privat în stagnare – clienții nu acceptau modificări de tarife, iar salariile depindeau de veniturile realizate.
„S-au încheiat în anul 1991 primele contracte de service de întreținere ascensoare, apoi de reparații și revizii, dar în scurt timp ne-am dat seama că veniturile realizate nu puteau finanța dezvoltarea afacerii. Trebuia să ne diversificăm activitatea”, descrie directorul general al companiei un punct de cotitură în dezvoltarea acesteia.
Astfel, ELMAS a început activitățile de reparații și modernizare ale podurilor rulante. În 1993, au încheiat un prim parteneriat în acest sens cu producătorul german Demag Cranes & Components; trei ani mai târziu au devenit dealeri ai Linde Material Handling pentru vânzarea și servisarea stivuitoarelor și au început să livreze și să monteze primele ascensoare importate din Europa.
Borna primului milion de euro a fost atinsă în 1999, iar de atunci au urmat creșteri anuale succesive ale cifrei de afaceri până în 2008, când aceasta ajunsese deja la 28 de milioane de euro.
Criza financiară ce a urmat a fost însă nemiloasă și pentru companiile din industrie, când veniturile ELMAS s-au redus dramatic, cu până la 50% din cifra de afaceri.
„A trebuit să adoptăm o nouă strategie de dezvoltare a companiei și astfel ne-am mărit piața prin dezvoltarea exportului și diversificarea gamei de produse, toate în domeniul instalațiilor de ridicat și manipulat. Cu toate greutățile din piață, am continuat investițiile în retehnologizarea producției, crearea de noi facilități de service și vânzări, dezvoltarea de produse noi, laborator propriu de încercări etc., apelând la credite bancare pe termen mediu și lung”, descrie Marton Geza Roth strategia companiei de a combate criza. Potrivit informațiilor acordate anterior de reprezentanții companiei, în cadrul exporturilor se regăsec livrările de poduri rulante, ascensoare și structuri metalice.
Astfel, printre măsurile de eficientizare și dezvoltare a companiei se numără realizarea rețelelor proprii de puncte de lucru în țară (București, Constanța, Timișoara, Ploiești, Zalău, Târgu-Mureș, Suceava etc.), dar și companii de distribuție a produselor în țările vecine (ELMAS Daru în Ungaria, ELMAS în Bulgaria și ELMAS Logistică în Republica Moldova).
„O bună parte a produselor noastre au trezit interes pentru export și continuăm să ne îmbunătațim portofoliul, să adoptăm tehnologiile noi, să găsim tot mai mulți parteneri externi și să creștem exportul. Vom reuși dacă beneficiile dezvoltării sunt distribuite într-un sistem în care să câștige toată lumea, atât compania, cât și personalul implicat”, descrie directorul general al companiei prioritățile lor în perioada următoare.
În prezent, compania are 370 de angajați, iar reprezentantul acesteia vizează atingerea numărului de 400 de angajați până la sfârșitul anului: „Căutăm ingineri de vânzări, ingineri tehnologi, electromecanici, sudori, lăcătuși mecanici, operatori CNC, stivuitoriști și vopsitori industriali și îi sprijinim pe cei care se decid să-și schimbe domiciliul și să se alăture echipei noastre”.
Lipsa de personal este resimțită și de domeniul de activitate al ELMAS: „Ne-am adaptat din timp la această situație și avem parteneriate cu universități cu profil tehnic, colegii tehnice; suntem unul dintre fondatorii Școlii Profesionale Kronstadt. Desfășurăm în cadrul companiei diferite stagii de practică pentru elevi și studenți care iau contact cu tehnologiile și tehnica modernă din domeniul instalațiilor de ridicat.”
De altfel, compania s-a confruntat de-a lungul timpului cu multe greutăți care „ne-au călit și format pentru o competiție cu multe dificultăți din piață”, spune Geza Roth.
În ceea ce privește cele mai recente proiecte ale companiei, directorul general al ELMAS menționează o investiție de 1,5 milioane de euro în construcția și utilarea unei cantine moderne la fabrica de macarale industriale, ascensoare și structuri metalice, în montarea unui stocator de gaze tehnice, precum și continuarea retehnologizării facilităților de producție.
Un alt proiect a fost început în urmă cu doi ani, în urma unei investiții de 700.000 de euro. „Am pornit o activitate nouă, unică în Europa de Est, reamenajând și investind într-o facilitate industrială în care refabricăm stivuitoare degradate, care până nu de mult erau considerate deșeuri și aruncate. Inspirându-ne din noile directive privind economia circulară, refabricăm aceste echipamente. Spre bucuria noastră, proiectul este viabil, iar activitatea începe să devină profitabilă”, explică directorul general.
Pentru acest an, compania și-a programat investiții (parte din acestea deja definitivate), în montarea de panouri fotovoltaice pe propria hală de producție, cu o suprafață de 5.200 de metri pătrați (exclusiv pentru consumul propriu de energie), în retehnologizarea fabricii de macarale industriale și structuri metalice, dar și în realizarea unui sistem de monitorizare a parametrilor de consum electric.
„Un proiect ambițios, care se află în faza de obținere a autorizației de construcție, finanțat din credite bancare, este parcarea automatizată Hirscher, din centrul istoric al Brașovului. Într-un spațiu din incinta unei clădiri se vor depozita, folosind șapte lifturi automate și boxe de depozitare, 244 de autoturisme și SUV-uri. Viteza de lucru estimată este de 7 autoturisme parcate într-un minut și 40 de secunde. Va fi o lucrare de referință amplasată în orașul nostru. Mare parte a componentelor se vor produce în fabrica noastră din Brasov”, descrie Marton Geza Roth următorul proiect al companiei, relevant pentru următorii ani de istorie capitalistă a acesteia.