Life as a Gift
Experimentează.ro Motivație: Ideea campaniei vine de la faptul că cei mai mulți dintre medici nu au avut și cel mai probabil nu vor avea parte de o vacanță în acest an. „Vrem ca publicul să înțeleagă misiunea grea pe care…
Experimentează.ro
Motivație:
Ideea campaniei vine de la faptul că cei mai mulți dintre medici nu au avut și cel mai probabil nu vor avea parte de o vacanță în acest an. „Vrem ca publicul să înțeleagă misiunea grea pe care o au medicii din spitale în perioada COVID-19. Ne dorim ca toată lumea să se implice și să-și arate suportul moral, chiar și printr-un mesaj de încurajare trimis online”, spun reprezentanții Life as a Gift.
Descrierea proiectului:
Împreună cu partenerii Experimenteaza.ro, reprezentanții Life as a Gift au oferit unui grup de cadre medicale, preț de câteva ore, o experiență inedită de deconectare de la realitatea zilelor noastre. Ei spun că au două obiective importante pe care au vrut să le atingă prin această campanie: – primul este cel de a-i răsplăti pe acești oameni pentru tot ceea ce fac pentru noi, dar și de a le oferi, măcar pentru câteva ore, sentimentul de vacanță și relaxare; – cel de-al doilea este de conștientizare. „Vrem ca publicul să înțeleagă misiunea grea pe care o au medicii din spitale în perioada COVID-19. Ne dorim ca toată lumea să se implice și să-și arate suportul moral, chiar și printr-un mesaj de încurajare trimis online. Pentru a-i încuraja pe oameni să-și arate aprecierea față de cadrele medicale, am creat hashtag-ul #eroulmeu pe care îi încurajăm să îl folosească și chiar să dea tag unui medic căruia vrea să îi arate aprecierea”, spun ei.
Efecte:
Medicii au avut parte de o experiență de echitație în pădurea Snagov, oferită de compania Basme cu Cai, urmată de o sesiune de networking, respectând distanțarea socială, ocazie cu care și-au propus să deguste produsele franțuzesti de la un alt partener, Kiosque des Douceurs. Durata evenimentului a fost de aproximativ 3 ore, iar costul este de 3.000 de lei.