Libanezul care a lăsat Franța pentru România vinde cafea de peste un milion de euro

Lângă un expressor de cafea, libanezul Sherif Abdala, în vârstă de 48 de ani, se simte în largul său. Poate vorbi despre cafea ore în șir, vădit fiind că nu este vorba doar despre domeniul pe care l-a ales pentru afaceri, ci și de o pasiune a sa. Își presară povestea cu glume, spunând de pildă că este suplu pentru că bea mai multe cafele pe zi. Stăpânește bine limba română; în fond, și-a petrecut aici aproape jumătate din viață. Drumul până în România, povestește Abdala, a fost „interesant„. Mărturisește că nu a văzut țara noastră ca o destinație, ci ca pe un loc de trecere.

INTRE DOUĂ LUMI. Născut în Somalia, a absolvit Universitatea de Literatură în țara natală și a continuat cursurile de masterat în literatură arabă și engleză, în Irak; în 1990 a început Războiul din Golf și a trebuit să plece. Dar tot atunci avea loc și un război civil în Somalia. „Acasă nu puteam să mă întorc, iar acolo nu puteam să rămân.”

Avea un unchi în Franța la care spera să ajungă, pentru ca apoi să-și finalizeze studiile la Sorbona. N-a reușit însă să obțină viză din Iordania („singura țară de ieșire„), decât pentru România, aceasta fiind cea mai apropiată de destinația vizată atunci, Franța. „Și aici am rămas„, deși planurile de la acea vreme erau diferite. „Trebuia să primesc în România invitație din partea unchiului meu, care era în Franța„, explică Abdala, însă la ambasadă documentul s-a dovedit a fi insuficient, pentru că el nu era rezident în România.

Pentru a obține rezidența, s-a înscris la o școală de limba română, la Sala Dalles, însă apoi au apărut alte piedici: pe foaia de rezidență mai era necesară o ștampilă de la primărie; iar când toate demersurile de aici au fost finalizate, a aflat că unchiul său din Franța murise. „Așa am rămas în România. Mă simțeam blocat și aveam în buzunar vreo 400 de dolari. Familia mea fugise din Somalia și se afla într-o tabără de refugiați în Kenya.

Prin urmare, nu puteam să le cer ajutorul, ci dimpotrivă, ei aveau nevoie de al meu.„ Trebuia să se descurce într-un fel, așa că a început să-și caute de lucru. „Erau pe atunci mulți studenți arabi care au început afaceri, cu importuri de cafea, de pildă.„ A fost angajat ca să vămuiască mărfurile care veneau pentru cafeaua Alvorada, o marcă populară la acea vreme, ocupație pe care a avut-o în jur de doi ani. Acesta a fost primul contact cu cafeaua, „în afară de cel de acasă, unde aveam un adevărat ritual, cu care nu m-am mai întâlnit niciodată„.

În Somalia mama lui cumpăra cafea verde, o prăjea într-o tigaie specială, o măcina într-un butoi și adăuga tot felul de condimente – scorțișoară, cuișoare, ghimbir; dimineața prepara cafeaua, „din care beam chiar și când eram copil, cu mult lapte„. În plus, povestește Sherif Abdala, Somalia a fost vreme de 60 de ani colonie italiană, iar cultura aceasta se regăsește și în ce privește consumul de cafea: „Lângă fiecare cinematograf existau 2-3 cafenele unde se putea consuma cappuccino sau espresso„.