Leonard Orban: Rata de absorbție ar ajunge la 15% la sfârșitul lui 2012 dacă deblocăm plățile pe unele programe
Ministrul Afacerilor Europene, Leonard Orban, a declarat, luni, că rata de absorbție ar putea ajunge până la sfârșitul anului la "minimum 15%" dacă se va decide de către Comisia Europeană în lunile următoare reluarea plăților pe unele dintre programele presuspendate.
El a arătat, la finalul întrevederii de luni dimineață la sediul MAEur cu delegația comună de experți ai FMI, Comisiei Europene și Băncii Mondiale, că rata de absorbție de aproximativ 10% existentă la finalul lunii octombrie a rămas aproape neschimbată din luna iulie, de când au fost întrerupte plățile pentru cinci dintre programele operaționale, acelea care au și cele mai mari sume alocate – Transport, Mediu, Regional, Competitivitate Economică și POSDRU. “Nu uitați că această rată de absorbție de aproximativ 10% a rămas neschimbată din 1 iulie, când s-au întrerupt plățile pentru cele cinci programe cu sumele cele mai mari alocate. Între timp, au fost pregătite cereri de rambursare și, în măsura în care vor fi reluate plățile, aceste cereri de rambursare vor putea să fie transmise Comisiei Europene. Eu mă aștept ca în această situație rata de absorbție să ajungă la un minim 15% până la sfârșitul acestui an. Dar rămâne de văzut, depindem de programele, de deciziile privind diferitele programe operaționale și de reluarea plăților pentru acestea”, a afirmat Orban, întrebat de jurnaliști cu privire la obiectivul de 20% rată de absorbție fixat pentru 2012.