Home Actualitate Lem’s ajunge la șase magazine în Bucureș...
Actualitate

Lem’s ajunge la șase magazine în București, prin deschiderea spațiului din Mega Mall

Lemet, unul dintre cei mai mari producători de mobilă din România, a deschis la jumătatea lunii mai un nou magazin Lem’s în București. Magazinul, deschis în urma unei investiții de 1,3 milioane de lei, se află în incinta Mega Mall și măsoară 1400 de mp de showroom.

Lem’s ajunge la șase magazine în București, prin deschiderea spațiului din Mega Mall
Lem’s ajunge la șase magazine în București, prin deschiderea spațiului din Mega Mall · Foto: Business Magazin

Lem’s este prezent în București cu șase magazine, dintre care patru sunt proprii și două în franciză, iar suprafața totală de showroom măsoară peste 6000 de mp. Cea mai mare suprafață o are magazinul Lem’s situat în Vulcan Value Center, care se întinde pe doua nivele și măsoară 2000 de mp.

„Cele șase magazine din București sunt situate în Apărătorii Patriei, Ghencea, Dristor, Obor, Vulcan Value Center, iar cel mai nou în Mega Mall. Din 2009 și până în prezent oferta Lem’s a crescut de la aproximativ 900 de corpuri de mobilier, la peste 10.000” declară Adrian Rizea, director comercial Lem’s.

Capitala deține prima poziție în topul vânzărilor rețelei de magazine deținute de producătorul de mobilă Lemet. Cu magazinul Lem’s București Mega Mall, rețeaua ajunge la o suprafață totală de retail, la nivelul întregii țări, de peste 68.000 de mp.

În 2015, Lemet a investit deja 4,5 milioane de lei în magazine noi. „În Mega Mall am deschis al treilea magazin Lem’s din acest an, după Miercurea Ciuc și Focșani. Investițiile în magazinele Lem’s s-au ridicat până acum la 4,5 milioane de lei, pentru aproape 5000 de mp de showroom”, declară Adrian Rizea .

Compania Lemet a dezvoltat brandul de magazine Lem’s pentru desfacerea produselor sale. În prezent rețeaua LEM’S are o suprafață de retail de circa 68.000 mp de retail în aproape toate județele țării. Pe platforma Lemet de la Brebu și în rețeaua națională de magazine Lem’s activează peste 1.350 de angajați.

Fabrica Lemet din Brebu a fost inființată în 1991, în prezent halele de producție și depozitare acoperă o suprafață de peste 36.000 mp. Capacitatea actuală anuală de prelucrare a fabriciilor de mobilă Lemet este de aproximativ 3.500.000 de panouri tip PAL. Liniile de producție sunt complet automatizate, bazându-se pe cele mai noi tehnologii existente la nivel mondial.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună