Home Actualitate Legile Justiției, adoptate de Senat
Actualitate

Legile Justiției, adoptate de Senat

Senatul a adoptat, luni, cele trei proiecte de legi ale justiției privind Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), organizarea judiciară și statutul judecătorilor și procurorilor. Senatul a fost for decizional.

Legile Justiției, adoptate de Senat
Legile Justiției, adoptate de Senat · Foto: Business Magazin

Proiectul de lege privind Consiliul Superior al Magistraturii a fost adoptat cu 86 de voturi „pentru”, 36 „împotrivă” și trei abțineri.

Proiectul de lege privind organizarea judiciară a fost adoptat cu 85 de voturi „pentru”, 37 „împotrivă” și o abținere.

Proiectul de lege privind statutul judecătorilor și procurorilor a trecut de Senat cu 83 de voturi „pentru”, 37 „împotrivă”, trei abțineri.

Premierul Nicolae Ciucă spunea, joi, că România ar putea primi în luna noiembrie un aviz pozitivf pentru ridicarea Mecanismului de Cooperare și Control (MCV). „Mai întâi de toate trebuie ca legile Justiției să fie adoptate”, preciza el.

„Mai întâi de toate trebuie ca legile Justiției să fie adoptate în Parlament. Urmează ca în Senat – avem aci prezentă pe dna președinte al Senatului – sperăm ca săptămâna viitoare întreg procesul să fie finalizat. Avem această coordonare permanentă cu Comisia și sunt convins că o dată ce vom adopta și vor fi promulgate legile Justiției, putem ca în luna noiembrie să avem raport pozitiv pentru ridicarea MCV”, spune Nicolae Ciucă.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună