LEGENDAR! Nadia Comăneci, la 40 de ani de la primul 10 din istoria gimnasticii artistice
Acum 40 de ani, Nadia Comăneci, reprezentanta României, reușea primul 10 din istoria gimnasticii artistice, la jocurile Olimpice de vară de la Montreal (Canada). Pe 18 iulie 1976, o gimnastă în vârstă de numai 14 ani reușea să uimească lumea…
Acum 40 de ani, Nadia Comăneci, reprezentanta României, reușea primul 10 din istoria gimnasticii artistice, la jocurile Olimpice de vară de la Montreal (Canada).
Pe 18 iulie 1976, o gimnastă în vârstă de numai 14 ani reușea să uimească lumea sportului, obținând prima notă perfectă din istoria acestui sport, în condițiile în care nici măcar tabela electronică de afișaj nu era pregătită pentru o astfel de performanță.
Nadia Comăneci a obținut, de altfel, la respectiva ediție a Jocurilor Olimpice, de șapte ori scorul perfect, câștigând trei medalii de aur (la individual compus, bârnă și paralele), o medalie de argint (pe echipe) și una de bronz (la sol).
“De fiecare dată când există un zero în aniversare, este ceva tot mai mare. Au fost 10, apoi 20, apoi 30 iar acum 40 de ani, par multe cifre. Este ca și cum jumătate din viața ta a și trecut”, a declarat Nadia într-un interviu telefonic acordat agenției Reuters.
“Însă atunci când realizezi că au trecut 40 de ani de când s-a întâmplat, parcă te întrebi: ‘O Doamne, chiar așa?’. Pentru că este a 40-a aniversare, mă simt ca și cum aș sărbători pe tot parcursul anului. Toată lumea pe care am întâlnit-o în acest an vrea să vorbească despre asta”, a adăugat Nadia, aflată într-o scurtă vacanță în California, alături de familia sa.
Citit mai multe pe www.romanibuni.ro