Home Actualitate Legea pensiilor speciale ale parlamentar...
Actualitate

Legea pensiilor speciale ale parlamentarilor, ADOPTATĂ de plen. Ce pensii vor avea senatorii și deputații

Senatorii și deputații au adoptat, marți, proiectul de lege privind pensiile speciale ale parlamentarilor, în urma reexaminării cerute de Klaus Iohannis, astfel încât aceștia vor beneficia de pensie doar dacă nu sunt realeși și au încheiat cel puțin un mandat complet de parlamentar.

Legea va ajunge la președintele Klaus Iohannis, care este obligat acum, în termen de 10 zile, să promulge proiectul.

Astfel, parlamentarii vor primi o pensie specială, calculată în funcție de numărul de mandate încheiate, însă în limita a cel mult trei. Pentru a beneficia de pensie, ei vor trebui să fi încheiat cel puțin un mandat complet.

Un parlamentar cu un mandat ar urma să primească o astfel de pensie de aproximativ 1.550 de lei, cel cu două mandate ar primi 3.100 de lei, iar cei cu minimum trei mandate ar câștiga, în plus, aproximativ 4.600 de lei.

Adoptarea proiectului a fost marcată de dispute procedurale între PSD și PNL. Parlamentarii au adoptat, în plen, raportul Comisiei pentru stat, prin care era modificată Legea pensiilor speciale, acceptând, parțial, criticile aduse de Klaus Iohannis.

Ulterior, președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, a anunțat că legea a fost adoptată cu totul, însă PNL a solicitat un vot suplimentar, invocând regulamentul, pentru lege în ansamblu. Intenția era astfel ca legea să fie respinsă la al doilea vot, după adoptarea modificărilor aduse de comisii. Valeriu Zgonea a anunțat că o lege reexaminată nu poate fi respinsă ulterior, ci doar aprobat sau respins raportul Comisiilor. Cum raportul a fost aprobat, legea se consideră adoptată, a explicat Valeriu Zgonea.

În cele din urmă, Zgonea a acceptat acordarea unui nou vot, după ce și președintele Comisiei de statut, social-democratul Bogdan Niculescu Duvăz, a transmis că un nou vot este obligatoriu.

La doilea vot, legea a obținut 287 de voturi “pentru” și cinci abțineri și un vot “împotrivă”, liberalii anunțând că nu vor vota în plen, pentru a se “delimita” de acest proiect.

În cele din urmă, legea a fost anunțată ca fiind aprobată în integralitate, cu amendamentele aduse de Comisii.

Legea pensiilor speciale ale parlamentarilor a fost adoptată în luna iunie, fiind trimisă spre reexaminare ulterior de către președintele Klaus Iohannis. Comisia pentru statut a modificat, în mai multe rânduri, proiectul, fiind apoi amânată dezbaterea în plen.

În luna septembrie, comisia pentru Statut a modificat raportul la legea pensiilor parlamentarilor, stabilind că aleșii care au avut minimum un an de mandat – nu 6 luni cum era inițial – vor primi pensii speciale și că deputații și senatorii au dreptul la aceste pensii la încetarea mandatului și dacă nu sunt realeși

Ulterior, proiectul a mai trecut printr-o fază de modificări, stabilindu-se că de pensiile speciale nu vor putea beneficia cei care nu au încheiat cel puțin un mandat. Mai mult, vor avea dreptul, la încetarea mandatului, la indemnizație pentru limită de vârstă, dacă nu sunt realeși pentru un nou mandat.

Deputații și senatorii beneficiază de indemnizația pentru limită de vârstă de la data la care li se acordă drepturile de pensie pentru limită de vârstă, dar nu mai devreme de data încetării mandatului aflat în derulare.

Pentru mandate incomplete, indemnizația pentru limită de vârstă se calculează proporțional cu perioada de mandat efectiv exercitată, dar nu mai puțin de un mandat de activitate parlamentară.

Pe perioada exercitării unui nou mandat, plata indemnizației pentru limită de vârstă se suspendă, urmând a fi reluată, la încetarea acestuia, în cuantumul recalculat prin valorificarea perioadei de mandate exercitat după suspendare.

Nu beneficiază de indemnizația pentru limită de vârstă deputații și senatorii care au fost condamnați definitiv pentru comiterea, în calitate de deputat sau senator, a unei infracțiuni de corupție prevăzută la art. 289 – 291 din Legea Codului Penal.

Comisia de Statut a introdus și alte infrancțiuni pentru care deputații și senatorii, dacă au fost condamnați, nu vor beneficia de pensii speciale, și anume pentru infracțiunile prevăzute la art. 254 – 257, adică pentru ultraj, tulburarea de posesie, distrugere calificată, distrugere în culpă.

Inițial, Comisia de Statut a analizat cererea de reexaminare, fără a ține cont de mare parte din recomandările șefului statului.

Comisia a stabilit că parlamentarii vor încasa pensiile din momentul în care au decizii de pensionare în sistemul de stat, iar cuantumul a rămas același ca cel inițial, respectiv 0,55% din indemnizația de parlamentar, de acesta urmând să beneficieze deputații și senatorii care au avut mandate consecutive până la 3 mandate. De asemenea, contrar recomandărilor președintelui, comisia a decis că vor beneficia de pensii și cei condamnați definitiv pentru incompatibilitate.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună