Home Actualitate Legea Pensiilor este neconstituțională:...
Actualitate

Legea Pensiilor este neconstituțională: CCR o trimite înapoi în Parlament

Curtea Constituțională a României a decis astăzi că noua Lege a Pensiilor conține prevederi care încalcă Legea fundamentală. În urma unor sesizări lansate de Opoziție, proiectul de lege privind sistemul public de pensii – unul dintre cele mai importante proiecte…

Legea Pensiilor este neconstituțională: CCR o trimite înapoi în Parlament
Legea Pensiilor este neconstituțională: CCR o trimite înapoi în Parlament · Foto: Business Magazin

Curtea Constituțională a României a decis astăzi că noua Lege a Pensiilor conține prevederi care încalcă Legea fundamentală.

În urma unor sesizări lansate de Opoziție, proiectul de lege privind sistemul public de pensii – unul dintre cele mai importante proiecte din guvernarea PSD – urmează să se întoarcă înapoi în Senat și Camera Deputaților pentru dezbteri.

Curtea Constituțională a admis parțial, în plenul de miercuri, sesizarea de neconstituționalitate a PNL și USR asupra Legii privind sistemul public de pensii. Opoziția motiva că legea este supusă „unui dublu standard” privind persoanele care urmează să beneficieze de pensie de invaliditate, potrivit Mediafax.

PNL și USR au înaintat, pe 27 decembrie, la CCR sesizarea de neconstituționalitate asupra Legii privind sistemul public de pensii.Opoziția a precizat că legea este supusă „unui dublu standard” privind persoanele care urmează să beneficieze de pensie de invaliditate.

„Dispozițiile criticate ca fiind neconstituționale privesc condiționarea dreptului la pensie al angajatului de îndeplinirea de către angajator a obligației fiscale de achitare a contribuțiilor reținute angajatului prin stopaj la sursă. Astfel, este deschisă posibilitatea încălcării dreptului constituțional la pensie al angajatului, fără ca acest lucru să fie determinat de neîndeplinirea unei obligații aflată în sarcina angajatului.”, se arată în sesizarea Opoziției trimisă la CCR.

Legea Pensiilor ar trebui să intre în aplicare începând cu data de 1 septembrie 2021, iar printre principalele modificări se numără recalcularea pensiilor aflate în plată, încadrearea studiilor de masterat în calculul vechimii în muncă sau păstrarea unui singur tip de pensie anticipate.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună