Legea ilustrației, sau ce-a mai rămas din legea lustrației

UDMR, prin deputatul Mate Andras, a smuls de la PDL includerea în lege a procurorilor cu activitate înainte de 1989, ceea ce face ca legea să ricoșeze în direcția Monicăi Macovei, dacă legea va fi promulgată în această formă de președintele Băsescu. În schimb, UDMR a acceptat concesia majoră, cerută de PDL prin Mircea Toader, ca de sub incidența legii să fie scoși foștii membri în conducerea aparatului UTC și a misiunilor diplomatice, prevenind astfel ridicolul politic al unei lustrări a actualului premier Ungureanu ori a noului șef al SIE, Teodor Meleșcanu, proaspăt confirmat în funcție exact în ziua votării legii.

Cu aceasta, legea a rămas și mai trunchiată decât o lăsase în 2010 Curtea Constituțională, care se opusese prevederii ca foștii nomenclaturiști și securiști să poată candida pentru funcții alese, oprindu-i doar de la accesul în funcții numite. Dacă adăugăm și că legea impune lustrația pe 5 ani în loc de 10, cum era în forma inițială promovată de PNL, rezultatul e modest, ilustrând lipsa de voință politică a partidelor de a-și atinge măcar cu o floare membrii și amicii cu funcții în fostul regim.

Nu înseamnă însă că legea nu mai are obiect, măcar simbolic: dacă un fost mahăr comunist sau turnător poate ajunge în continuare deputat sau președinte, măcar nu mai poate fi ministru sau șef de serviciu secret.