Home › Actualitate › Lecții de leadership de pe circuit
Actualitate

Lecții de leadership de pe circuit

La prima vedere, Formula 1 la Monza înseamnă o mare de tifosi, zgomotul asurzitor al motoarelor și 22 de monoposturi pentru care sute de oameni lucrează contra cronometru. Dincolo de spectacol însă, se află organizații în care precizia, viteza de…

Lecții de leadership de pe circuit
Lecții de leadership de pe circuit · Foto: Business Magazin

La prima vedere, Formula 1 la Monza înseamnă o mare de tifosi, zgomotul asurzitor al motoarelor și 22 de monoposturi pentru care sute de oameni lucrează contra cronometru. Dincolo de spectacol însă, se află organizații în care precizia, viteza de decizie și atenția aproape obsesivă la detalii fac diferența de la o cursă la alta. Ce poate învăța un lider din lumea Formula 1, prin ochii oamenilor de la Ferrari, echipa care a colorat nordul Italiei în roșu la început de septembrie?

În drum spre Autodromo Nazionale Monza, Ferrari apare înainte să vezi circuitul. Steagurile cu celebrul Prancing Horse sunt la balcoane, pe garduri, la terase. Aproape de circuit, până și semafoarele au fost „convertite”: la roșu apare calul cabrat. Nu și la verde. Un detaliu mic, într-un loc în care Ferrari este mai mult decât o echipă de Formula 1 – a devenit aproape o religie. Lucru extrem de explicit atunci când îl vezi pe Charles Leclerc, unul dintre piloții Ferrari, imaginat ca un sfânt pe unul dintre steagurile fanilor. Iar circuitul de la Monza este, pentru ei, catedrala.  Pe măsură ce te apropii, observi cum zeci de mii de oameni merg în aceeași direcție, cei mai mulți îmbrăcați în roșu, cu șepci și steaguri Ferrari. Sunt tifosi, iar energia lor se simte cu mult înainte să se audă primele motoare. Și pe bună dreptate: în 2026, Monza avea să adune peste 400.000 de prezențe pe parcursul celor trei zile de Grand Prix, un record.

Dincolo de mulțime – în zona motorhome-ului și a garajelor – locul unde se interesectează invitații partenerilor, presa, apropiații piloților și, alergând pe cât de discret posibil, chiar și piloții – se dezvăluie o altă lume. În garajul Ferrari, cu câteva ore înainte de cursă, atenția este îndreptată spre niște obiecte care, privite din exterior, par poate cele mai banale componente ale unui monopost: anvelopele. Fiecare este pregătită după un protocol precis pentru mașinile cu numerele 16 și 44, ale lui Charles Leclerc și Lewis Hamilton. „Aici este bucătăria. Anvelopele sunt pregătite ca o lasagna. Durează două ore și jumătate”, explică unul dintre oamenii echipei, în timp ce arată procesul prin care acestea sunt aduse în parametrii necesari înainte să ajungă pe mașină. Comparația cu o bucătărie pare amuzantă până când vezi restul garajului. În față, mecanicii montează componentele monopostului cu o viteză care face ca întregul proces să semene cu asamblarea unui puzzle tridimensional extrem de scump. Piesele sunt verificate, montate, lustruite – fiecare om pare să știe exact unde trebuie să fie și ce are de făcut. Privind de la câțiva metri distanță cum mașina este asamblată cu puțin timp înainte să intre pe circuit, apare inevitabil și întrebarea profanului: chiar va fi totul la loc atunci când trebuie? Va fi. Ferrari face asta de mai bine de șapte decenii. Este singura echipă care a participat la fiecare sezon al Campionatului Mondial de Formula 1 de la începuturile competiției, în 1950. Continuitatea aceasta capătă altă dimensiune când vezi de aproape cât de multe lucruri trebuie să funcționeze simultan pentru ca două mașini să ajungă pe grila de start. Dinspre pistă vine între timp zgomotul unei alte curse. Sunt monoposturile din Formula 2, campionatul din care o parte dintre tinerii piloți speră să facă pasul către Formula 1.

În garaj se lucrează, pe circuit se concurează, în motorhome au loc întâlniri, iar în paddock se intersectează piloți, ingineri, parteneri, invitați, vedete internaționale (Laura Pausini, spre exemplu, a traversat zona dintre garaje și motorhome înconjurată de fani – ea a dat tonul cursei acestui sezon) și oameni din echipe. Printre logo-urile care se repetă pe mașini, pe echipamentul echipei și pe căștile piloților se află și cel al Bitdefender, compania cu origini românești, partener de cybersecurity al Ferrari și la invitația căreia am ajuns în culisele weekendului de la Monza. Este unul dintre puținele repere familiare într-un univers atât de global și, inevitabil, apare și un sentiment de mândrie când vezi un nume pornit din România alături de unele dintre cele mai mari branduri ale lumii, multe cu istorii de zeci sau chiar peste o sută de ani, reunite pe monoposturile, combinezoanele și căștile piloților.

Ceea ce se vede aici este însă doar partea fixă a unei organizații care, de fapt, nu stă aproape niciodată pe loc. Formula 1 își mută lumea de la un circuit la altul. Sute de camioane transportă echipamentele necesare unui Grand Prix, iar mii de oameni călătoresc de-a lungul sezonului. Unul dintre oamenii de la  Ferrari îmi descrie întregul mecanism printr-un cuvânt care pare surprinzător de potrivit: „circ”. Se termină spectacolul într-un oraș, decorurile sunt strânse, iar caravana pleacă spre următorul. La Monza, următoarea cursă era la numai o săptămână distanță, la Madrid, iar în timp ce echipa lucra aici pentru cursa din Italia, infrastructura necesară pentru următorul Grand Prix era deja pregătită acolo. Cu puțin înainte de start, precizia din garaj lasă loc spectacolului din tribune. Un DJ încălzește mulțimea, iar zeci de mii de oameni dansează pe „Sarà perché ti amo”, apoi pe Michael Jackson. Tribunele fac valuri. Steagurile Ferrari acoperă bucăți întregi din peisaj. Foarte rar am mai văzut atât de mulți oameni veseli la un loc, dar aici era greu să găsești în jur oameni care să nu pară că se bucură pur și simplu că sunt acolo. Apoi vin mașinile. Cele două Ferrari trec una după alta prin fața tribunei, iar reacția este instantanee. Oamenii se ridică, strigă, flutură steagurile. Mașinile dispar din câmpul vizual aproape imediat, dar sunetul lor mai rămâne câteva secunde. Imaginea pleacă înaintea zgomotului.

Ceea ce vede spectatorul durează câteva secunde. În spatele acelor secunde sunt luni și ani de dezvoltare, sute de oameni, mii de decizii și o organizație care trebuie să funcționeze în același timp pentru cursa de astăzi, pentru cea de peste câteva săptămâni și pentru mașina de anul viitor. Iar despre asta au vorbit și în întâlnirile scurte cu noi, presa din România, în motorhome (spațiul dedicat ospitalității al echipei din paddock, o structură temporară sofisticată, montată la cursele europene, care funcționează ca un fel de „cartier general” al echipei în weekendul de Grand Prix), Marc Gené, fost pilot de Formula 1, câștigător al cursei de 24 de ore de la Le Mans și astăzi ambasador al Ferrari, și Fred Vasseur, General Manager și Team Principal al Scuderiei Ferrari.

Marc Gené, Brand AmbasSador, Scuderia Ferrari: „Cei excepțio-nali sunt cei care, deși au foarte mult talent, muncesc ca și cum nu l-ar avea”

Despre relația dintre tehnologie și instinct, dar și despre ce îi separă pe oamenii foarte buni de cei cu adevărat excepționali am discutat la Monza cu Marc Gené, ambasador al brandului Ferrari, fost pilot de Formula 1 și câștigător al cursei de 24 de ore de la Le Mans în 2009. Spaniolul a concurat în Formula 1 pentru Minardi și Williams și are în spate peste două decenii petrecute în universul Ferrari, perioadă în care a lucrat alături de unii dintre cei mai mari campioni ai acestui sport. Formula 1 în care a concurat Gené și cea de astăzi sunt două lumi diferite din perspectiva cantității de informații pe care echipele le au la dispoziție. El estimează că, în perioada în care pilota, existau în jur de 50 de canale de telemetrie. Astăzi pot fi în jur de 400. Dar accesul la mai multe date nu înseamnă că Formula 1 a devenit predictibilă. „Astăzi este mult mai mult bazată pe date pentru că, pur și simplu, avem mult mai multe date. În perioada mea cred că aveam, nu știu, poate 50 de canale de telemetrie. Acum probabil sunt 400. Echipele au enorm de multe informații. Dar tocmai m-am întors de la briefingul în care am discutat despre ce credem că se va întâmpla în cursă, câte opriri la boxe vom avea. Le prezentăm piloților ceea ce credem noi că se va întâmpla. Și este interesant că, deși avem mult mai multe date, există în continuare un om în mașină. Așa că te bazezi în continuare pe instinct. Nu poți avea totul sub control.” De aceea, spune el, Ferrari nu intră într-o cursă cu un singur scenariu. „Avem planul A, planul B, planul C, planul D. De ce avem atât de multe planuri? Dacă datele ar fi perfecte, ai avea nevoie de un singur plan. Dar sunt lucruri pe care nu le știi. Nu știi dacă pilotul va avea un start bun, dacă vremea se va schimba sau dacă degradarea pneurilor va fi mai mare decât te aștepți. Datele ajută, dar deciziile sunt luate de oameni.” Există însă un alt paradox al unei organizații atât de tehnologizate: pe măsură ce cantitatea de informație crește, devine tot mai importantă capacitatea oamenilor de a decide ce informație merită, de fapt, atenție. „Sunt atât de multe date încât trebuie să decizi care dintre ele sunt relevante. De exemplu, dacă eu merg la teste sau dacă Lewis merge la teste, intră la boxe și nu spune nimic, inginerilor le-ar putea lua poate o oră să decidă: bine, lucrăm la asta, apoi la cealaltă. Pilotul, omul, îi ajută să spună: «Bine, trebuie să lucrăm aici». Și atunci începem să ne uităm, de exemplu, la datele suspensiei. Omul este foarte bun la a selecta, în fiecare moment, care sunt datele relevante.” Iar uneori realitatea pe care o vede omul din mașină poate contrazice ceea ce arată calculatoarele. Gené își amintește o cursă de la Monaco în care echipa avea toate premisele pentru victorie. Monoposturile plecau de pe primele două poziții ale grilei, iar pe un circuit unde depășirile sunt extrem de dificile, scenariul ar fi trebuit să fie aproape ideal. Totuși, cursa a fost pierdută. „Îmi amintesc un Grand Prix la Monaco. Dacă te califici primul și al doilea acolo, în mod normal ar trebui să câștigi cursa, pentru că la Monaco este aproape imposibil să depășești. Noi ne-am calificat pe primele două locuri și am pierdut cursa. Ce s-a întâmplat?
Ne-am bazat prea mult pe datele prognozei meteo, iar datele erau greșite. Inginerii se uitau la prognoză și spuneau: «Nu, nu schimbăm pneurile, pentru că încă plouă». Iar pilotul spunea: «Băieți, nu plouă». Datele erau greșite, pilotul avea dreptate, iar inginerii au ascultat prea mult datele. Până când și-au dat seama, era prea târziu și am pierdut cursa.” Lecția este una care poate fi transferată ușor din Formula 1 într-o organizație: informația este indispensabilă, dar nu trebuie să elimine judecata umană. Iar Gené spune că, atunci când datele și informațiile venite direct de la pilot nu coincid, există situații în care echipa îi acordă pilotului o putere mai mare de decizie.

Ce îl face pe un lider excepțional? Lecțiile lui Michael Schumacher

Când discuția ajunge la leadership și la trăsăturile pe care trebuie să le aibă cineva pentru a câștiga într-un asemenea mediu, Marc Gené se întoarce la omul care, pentru el, rămâne unul dintre cele mai puternice exemple: Michael Schumacher. „Michael, pentru mine, a fost liderul perfect. Schumacher a fost liderul perfect. Prima calitate este pasiunea. Trebuie să ai pasiune ca să performezi în sportul acesta.” Dar pasiunea nu era suficientă. Schumacher avea, spune Gené, o capacitate extraordinară de a-i face și pe ceilalți să își ridice nivelul. „Era foarte bun la motivarea echipei. Și cum îi motiva? Fiind primul care venea și ultimul care pleca. Este puțin ca într-un război: ești acolo, în prima linie. Iar a treia caracteristică, una foarte importantă, era atenția la detalii. Michael lucra la absolut tot. Muncea incredibil de mult.” De aici vine poate cea mai puternică lecție pe care Marc Gené o desprinde din anii petrecuți lângă cei mai buni piloți ai lumii: talentul nu este ceea ce îi diferențiază, în cele din urmă, pe cei foarte buni de cei excepționali. Diferența este ceea ce fac cu acel talent. „În mod normal, cei mai buni piloți au foarte mult talent, dar muncesc foarte mult pentru acel talent. Pentru că, de obicei, ca sportiv, cu cât ai mai mult talent, cu atât ai nevoie să muncești mai puțin. Oamenii excepționali sunt însă cei care, deși au foarte mult talent, muncesc ca și cum nu ar avea acel talent. Iar asta este ceea ce îi face cu adevărat excepționali.” Gené regăsește aceleași caracteristici și la Lewis Hamilton, unul dintre cei mai titrați piloți din istoria Formula 1 și actual pilot Ferrari. „Lewis este foarte asemănător cu Michael. Atenția la detalii și etica muncii. Charles a învățat și el foarte mult de la Vettel, pentru că au fost coechipieri, iar Charles muncește, de asemenea, foarte mult.” În cazul lui Hamilton, Gené respinge ideea că succesul poate fi explicat pur și simplu prin faptul că, în mare parte din carieră, britanicul a avut la dispoziție un monopost competitiv. „La Lewis pot să înțeleg de ce a câștigat atât de mult. Nu este o coincidență. A avut o mașină foarte bună de multe ori, desigur. Dar vă spun: atenția pe care o acordă lucrurilor… acordă atenție la absolut orice.”

Fred Vasseur: Cum transformi presiunea în energie și de ce capacitatea de a evolua contează mai mult decât punctul din care pornești

Dacă Marc Gené vorbește despre caracteristicile oamenilor excepționali și despre echilibrul dintre date și instinct, Frédéric (Fred) Vasseur privește performanța din perspectiva celui care trebuie să conducă întreaga organizație. În calitate de Team Principal și General Manager al Scuderia Ferrari HP, el coordonează una dintre cele mai urmărite echipe din sportul mondial, iar Monza este probabil locul în care presiunea din jurul Ferrari devine cel mai vizibilă. Înaintea weekendului de cursă, Vasseur spune că încearcă să transmită echipei un mesaj cât se poate de rațional: Monza trebuie tratată exact ca orice altă etapă a sezonului. Numărul de puncte pus în joc este același. Numai că, odată ajuns pe circuit, admite chiar el, teoria se lovește rapid de realitate. „Mi-am petrecut săptămâna spunându-le tuturor celor din echipă că trebuie să tratăm Monza ca pe orice altă cursă, că nu poți obține mai multe puncte la Monza și așa mai departe. Dar toate astea sunt prostii. La sfârșitul zilei, când ajungi la Monza, simți presiunea, simți agitația, simți totul. Dar aș spune că este o energie pozitivă. Nu este ceva negativ, cel puțin noi alegem să o privim astfel.” La Monza, presiunea vine și din dimensiunea fenomenului Ferrari. Programul este mai aglomerat, numărul invitaților crește, iar tifosi sunt peste tot. Uneori, povestește Vasseur amuzat, inclusiv în fața hotelului, în mijlocul nopții. Dar tocmai relația cu fanii îi oferă una dintre cele mai importante perspective asupra culturii unei echipe: susținerea adevărată se vede mai ales atunci când rezultatele nu vin. „Este ușor să fii tifoso sau fan atunci când ne merge bine. Este ușor să mergi la podium și să sărbătorești. Dar anul trecut, când aveam dificultăți, tifosi erau acolo. Ne împingeau de la spate, ne susțineau, erau în fiecare dimineață în fața fabricii și veneau cu energie pozitivă. Asta este viața.” Pentru Vasseur, una dintre cheile performanței într-un sezon în care mașinile, regulamentele și pneurile s-au schimbat este însă alta: nu cât de bun ești la început, ci cât de repede ești capabil să evoluezi. „Știam încă de la începutul sezonului că avem o mașină nouă, reguli noi, pneuri noi, totul era nou. Dar cel mai important lucru urma să fie capacitatea echipei de a dezvolta mașina de-a lungul sezonului, nu ritmul pe care îl aveam la prima cursă.” Există însă și o a altă, poate chiar mai dificilă pentru un lider: să știe când trebuie să înceteze să mai investească în prezent pentru a începe să construiască viitorul. În Formula 1, resursele sunt limitate, calendarul este extrem de aglomerat, iar dezvoltarea unei mașini aflate deja în competiție se suprapune peste munca pentru următoarea generație. „La un moment dat trebuie să te concentrezi și asupra anului următor. Trebuie să te oprești puțin din dezvoltarea mașinii actuale. Iar cu programul pe care îl avem, cu calendarul și cursele din afara Europei, devine mai dificil să dezvolți și să produci componente. Este foarte costisitor.”

Oamenii excepționali sunt însă cei care, deși au foarte mult talent, muncesc ca și cum nu ar avea acel talent. Iar asta este ceea ce îi face cu adevărat excepționali.

Marc Gené, Brand Ambasador, Scuderia Ferrari

Pentru Fred Vasseur, una dintre provocările funcției de Team Principal și General Manager al Scuderia Ferrari HP vine chiar din numărul de „viteze” la care trebuie să funcționeze simultan organizația. În timp ce o parte a echipei este concentrată pe următoarea sesiune de pe circuit, alte grupuri lucrează deja la cursele care urmează, la mașina sezonului viitor sau la proiecte care vor deveni relevante abia peste câțiva ani. „Asta este magia jobului meu. Peste cinci minute am o întâlnire în care vom vorbi despre FP3 (Free Practice 3,  a treia sesiune de antrenamente libere dintr-un weekend de Formula 1). În același timp, avem oameni care lucrează pentru Madrid, avem în tunelul aerodinamic mașina pentru Austin, o parte a echipei lucrează deja la mașina de anul viitor și am început deja proiecte pentru motor pe termen lung. Avem, așadar, grupuri diferite care lucrează la proiecte diferite, cu orizonturi de timp diferite.” Într-o asemenea organizație, provocarea nu este doar ca fiecare echipă să își facă bine treaba. Pentru Vasseur, esențial este ca aceste grupuri să nu funcționeze separat, iar informația și experiența acumulate într-un proiect să poată fi folosite în următorul. „Lucrul important este să existe o bună coordonare între aceste grupuri, pentru că trebuie să învețe unele de la altele.” Pentru Vasseur, această coordonare are și o dimensiune umană. Relația sa cu cei doi piloți Ferrari nu a început odată cu actualele lor roluri. Pe Lewis Hamilton îl cunoaște de aproximativ două decenii, din perioada competițiilor de juniori, iar pe Charles Leclerc încă din anii în care acesta concura în karting. „Cu Lewis ne cunoaștem de când am câștigat împreună la Monza, în 2006, acum 20 de ani. Pe Charles îl cunosc de când concura în karting, prin 2011 sau 2012. Este adevărat că avem o relație diferită de cea pe care am avut-o în trecut cu alți piloți. Dar trebuie să rămânem profesioniști, să păstrăm distanța.”  

Este încă una dintre liniile fine ale leadershipului pe care Vasseur trebuie să le gestioneze: poți construi relații de încredere care se întind pe decenii, dar, odată ajuns în poziția în care trebuie să iei decizii pentru întreaga organizație, apropierea personală nu poate înlocui distanța profesională. În weekendul petrecut la Monza, la fel ca în oricare weekend de cursă F1, de altfel, în care fiecare secundă contează, imaginea oferită de Vasseur spune poate cel mai bine cum funcționează managementul unei echipe de Formula 1: în decurs de câteva minute, liderul poate trece de la ceea ce se va întâmpla pe circuit în următoarea oră la mașina care va concura peste câteva luni și apoi la tehnologia care va defini Ferrari peste câțiva ani. Rolul liderului este nu să lucreze la fiecare dintre aceste proiecte, ci să se asigure că oamenii care o fac sunt coordonați și, mai ales, că ceea ce învață o echipă nu rămâne doar în interiorul acelei echipe.

Lucrul important este să existe o bună coordonare între aceste grupuri, pentru că trebuie să învețe unele de la altele.

Fred Vasseur, Team Principal și General Manager, Scuderia Ferrari HP

Marele Premiu al Italiei de la Monza, în cifre

403.666 de prezențe cumulate în cele trei zile a înregistrat ediția din acest an a Grand Prix-ului de la Monza, un record, față de 369.041 în 2025, care fusese la rândul său record, potrivit datelor oficiale ale Automobile Club d’Italia (ACI)

25.000 de oameni au lucrat în interiorul circuitului de la Monza pe parcursul celor trei zile (intervalul 4-6 septembrie 2026), printre ele aproximativ 9.000 pentru echipe, 4.500 pentru securitate și 4.300 în hospitality

Din 69 de țări a venit publicul la ediția de anul acesta, iar peste 64% a fost internațional. Printre principalele piețe externe s-au numărat Germania, Elveția, Marea Britanie, Polonia și Franța

La 207,8 mil. euro, cu 7,9% peste 2025, a fost impactul economic estimat al Grand Prix-ului de la Monza. Aproximativ 68,6 mil. euro au mers către cazare, iar 62,2 mil. euro către shopping

43.500 de pasageri au cumpărat biletele speciale Trenord pentru deplasarea spre circuit, cu 21% mai mulți decât în 2025

Peste 1,07 milioane de treceri ale vehiculelor de joi până duminică, dintre care peste 17.000 cu numere străine

Ediția din 2026 a fost al 97-lea Grand Prix al Italiei. Andrea Kimi Antonelli a câștigat cursa, devenind primul pilot italian care câștigă la Monza după
60 de ani, reprezentând echipa Mercedes.

Surse: Automobile Club d’Italia (ACI), SIAS Autodromo Nazionale Monza, Primăria Monza, Regiunea Lombardia.

Lecții de leadership de pe circuit, pe scurt

1.Œ Oricât de multe date ai avea, la un moment dat tot un om trebuie să decidă. În Formula 1 există planul A, B, C și D tocmai pentru că realitatea nu respectă întotdeauna calculele.

2. Talentul nu este suficient. Marc Gené spune că oamenii cu adevărat excepționali sunt cei care au talent, dar muncesc ca și cum nu l-ar avea.

3.Œ Exemplul personal cântărește mai mult decât discursurile. Michael Schumacher era primul care venea și ultimul care pleca, își amintește Gené. Așa își motiva și echipa.

4.Œ Presiunea nu dispare. Contează ce faci cu ea. La Monza, Fred Vasseur recunoaște că este imposibil să ignori presiunea din jurul Ferrari. El preferă să o vadă ca pe o energie pozitivă.

5.Œ Nu trebuie să fii cel mai bun din prima zi. Trebuie să poți deveni mai bun. Pentru Vasseur, mai important decât ritmul mașinii la prima cursă este cât de mult o poate dezvolta echipa pe parcursul sezonului.

6.Œ Nu ajunge ca fiecare echipă să își facă bine treaba. Oamenii care lucrează pentru cursa de astăzi, mașina de anul viitor sau proiectele pe termen lung trebuie să vorbească între ei și să învețe unii de la alții.

Foto: Ferrari Media Center

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 29 lei / lună
Numărul curent · Nr. 1040 (31/2026)
★ Cele mai citite