Lecții de la doamna profesoară de asigurări - Violeta Ciurel

Nu e de mirare că sala a fost plină la primul eveniment MEET THE CEO organizat în acest an de Business Magazin: invitata a fost  Violeta Ciurel, șefa AXA Life Insurance România, deja un fel de legendă vie a pieței de asigurări, o piață pe care o cunoaște de la începuturile ei și căreia i-a adăugat experiența a șase ani petrecuți la Amsterdam, în conducerea operațiunilor de asigurări ale grupului ING. Modestă, dar fără falsă modestie, Violeta Ciurel s-a bucurat că are ocazia să le spună participanților la eveniment ce a avut ea de învățat de la oamenii din industria de asigurări cu care a avut de-a face de-a lungul carierei sale și ce calități sunt cu adevărat necesare unui manager bun.

Înainte de a intra în business a lucrat la ASE, în catedra de Relații Economice Internaționale, imediat după ce a terminat stagiul, respectiv din 1984, la trei ani după absolvirea facultății. “În general nu mi-a plăcut să mă opresc la a face un singur lucru, pentru că îmi place diversitatea în tot ceea ce fac. De exemplu, acum, chiar dacă sunt la AXA, predau în continuare la ASE, activitate pe care am reluat-o la întoarcerea în țară” – respectiv în 2010, când a fost recrutată de francezii de la AXA ca președinte și CEO al AXA Life Insurance România.

În paralel cu ASE a predat și la universități particulare, precum și la câteva proiecte derulate fie cu organisme internaționale, fie cu companii străine care erau interesate să între în piața românească. Din 1995 a fost secretar general al Uniunii Naționale a Societăților de Asigurare și Reasigurare (UNSAR), timp de doi ani de zile, până ce a intrat în business. “Atracția față de domeniul asigurărilor a venit în timp, nu de la început”, spune Violeta Ciurel, și la fel a fost și cu activitatea didactică, “pe care mai mult mama, fiind în învățământ, m-a convins să o aleg”. După 1990 s-a reîn–ființat la ASE catedra de Relații Economice Internaționale, care se desființase chiar în anul când a susținut ea examenul de admitere, în 1977, iar reînființarea catedrei a adus la crearea unor noi discipline de studiu, între care Transporturi, Expediții și Asigurări Internaționale, disciplină din care s-au separat Asigurările. “Eu deja eram admisă la doctorat, în 1992, aveam o temă legată de competitivitatea internațională și, odată cu această schimbare, profesorul cu care lucram mi-a propus să rămân eu titulară de disciplină la Asigurări, întrucât el nu era interesat de domeniu. Așa încât mi-am schimbat tema de doctorat și m-am axat pe domeniul asigurărilor.”

Împreună cu profesorul Constantin Alexa a scris un curs de asigurări care a apărut în 1993, după care i s-a părut din ce în ce mai interesant domeniul: “M-a atras și diversitatea lui, și faptul că mi-am dat seama, pe măsură ce studiam, că viața noastră este supusă atât de mult riscurilor de tot felul, deși noi nu înțelegem asta întotdeauna. Din Antichitate încoace există această idee de protecție a riscurilor. În asigurările maritime, primele care au apărut ca o formă comercială și instituționalizată, expresia «Acts of God» reprezenta pericolele naturale”. A beneficiat apoi de o bursă de câteva luni la Reading University (Marea Britanie) în management strategic, în cursul căreia a reușit să-și găsească o serie de contacte în domeniul asigurărilor, cu ajutorul profesorilor de acolo, și așa a ajuns la piața Lloyd’s, iar “atunci când am intrat în acel templu al asigurărilor, am spus: gata, asta e ce-mi place și nu mă mai interesează altceva”. Tot la Londra a avut ocazia să cunoască și pool-ul de asigurări atomice (British Atomic Insurance Pool), care grupa 70% din capacitatea globală de asigurare pentru riscuri atomice – “mi s-a părut fascinant”.

În România, însă, prima companie străină cu care a avut ocazia să intre în contact a fost Generali, abia prin 1995-96, pe când era secretar general al UNSAR. Pe atunci soseau mulți investitori cu dorința de a începe un business în România; așa i-a cunoscut pe cei de la ING, care de la prima întâlnire i-au propus să lucreze la ei. “Bineînțeles că răspunsul meu a fost negativ, pentru că îmi era bine cu ceea ce făceam atunci, aveam și doi copii mici și de fel sunt o persoană destul de independentă, așa încât mă gândeam că n-o să accept șefi. Nu mi-am dat seama decât mai târziu cât erau de dornici să lucrez pentru ei.” Cel pe care ING Group îl recrutase atunci pentru conducerea operațiunilor din România era Jetse de Vries, primul CEO al Nederlanden (ulterior ING) Asigurări de Viață între 1997 și 1999. “Când a venit la UNSAR, l-am servit cu o cafea și mi-a spus că vrea neapărat să lucrez cu ei, chiar și sub forma unei colaborări. A luat zahărul, l-a pus în cafea și a început să amestece cu pixul în ea – o scenă absolut amuzantă, pe care mi-o amintesc și acum cu drag.” În final a acceptat, după ce olandezii au invitat-o în Slovacia, la ultimul greenfield deschis de ING în Europa Centrală și de Est. “Am fost foarte impresionată de ceea ce am văzut și am zis «da».”