Lecția în online
OTP Bank Motivație: În luna noiembrie a anului trecut, o întâlnire a reprezentanților Fundației OTP Bank România cu cei ai Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) a generat o idee care s-a transformat rapid într-un proiect de anvergură națională. „Lecția…
OTP Bank
Motivație: În luna noiembrie a anului trecut, o întâlnire a reprezentanților Fundației OTP Bank România cu cei ai Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) a generat o idee care s-a transformat rapid într-un proiect de anvergură națională. „Lecția în online”, primul demers de educație digitală (care a consacrat rolul de creator de conținut al Fundației OTP Bank România) avea să fie gândit, structurat, elaborat și finalizat în timp record, spun reprezentanții băncii.
Descrierea proiectului: În numai două luni, colaborarea Fundației cu FSLI a a condus la apariția unui program educațional complex format din trei module:
1. resurse de învățare și predare digitală; 2. calitatea educației în lecția online; 3. inteligență emoțională. Structura programului a fost concepută în așa fel încât să poată răspunde imperativelor momentului: înzestrarea unui număr cât mai mare de cadre didactice (educatori, învățători și profesori din învățământul preuniversitar) cu o serie de competențe și abilități digitale menite să faciliteze continuarea activității în mediul online.
În cadrul „Lecției în online”, Fundația și-a asumat responsabilități multiple: mai întâi, a conceput și realizat conținutul modulelor 1 și 3, ceea ce a presupus un efort susținut de realizare a unui material educațional care să acopere 37 de ore de formare; mai apoi, a oferit asistență tehnică pentru realizarea modulului 2; nu în ultimul rând, a adunat tot conținutul (reprezentând câteva sute de pagini) în două manuale digitale, unul pentru participanți, celălalt destinat formatorilor.
Odată finalizată activitatea de creare a materialului educațional, s-a trecut la etapa a doua a programului, cea de selecție și pregătire a viitorilor formatori. În acest scop, fundația a mobilizat resurse interne semnificative (pentru modulele 1 și 3), dar a participat activ și la procesul de recrutare a formatorilor înscriși pe filiera FSLI. Acest din urmă proces a cuprins, la rândul lui, mai multe etape: organizarea de interviuri cu profesorii care s-au înscris pentru a deveni formatori în program, găzduirea mai multor sesiuni de instruire a celor selectați, evaluarea candidaților și întocmirea listelor finale cu formatorii pe discipline. În paralel, FSLI a derulat întregul proces de acreditare a programului la Ministerul Educației, acest ultim pas marcând finalizarea tuturor acțiunilor premergătoare implementării „Lecției în online.”
Rezultate: Formatorii fundației și cei ai FSLI au organizat primele sesiuni de instruire în cursul lunii mai. Prima serie a însemnat participarea unui număr de 150 de cadre didactice din toată țara care au avut posibilitatea să se familiarizeze, într-o manieră accesibilă și deschisă, nu doar cu o serie de instrumente, metode și tehnici esențiale de folosire a diferitelor platforme digitale, dar și cu modalități practice de realizare a materialelor digitale necesare la clasă.
De altfel, unul dintre obiectivele fundamentale avute în vedere în crearea „Lecției în online” a fost aplicabilitatea imediată a cunoștințelor dobândite. În plus, modulul dedicat inteligenței emoționale a contribuit la dezvoltarea abilităților de comunicare și gestionare a emoțiilor la clasa online. „Începerea noului an școlar va însemna și reluarea sesiunilor de formare în cadrul «Lecției în online», din această toamnă fiind așteptate să participe alte cadre didactie interesate de lărgirea orizontului profesional… digital”, adaugă reprezentanții băncii.