Lecția argentiniană: Ce pot învăța guvernanții noștri din cartea lui Philipp Bagus, ”Fenomenul Javier Milei- noua cale a Argentinei”, despre reformele radicale care au schimbat fața economiei argentiniene... Este aplicabil la noi sloganul lui Milei „Banii s-au dus”, ca principiu ferm în gestionarea finanțelor țării?

Javier Milei este știutor de carte, este de departe, primul lucru care îți sare în ochi când începi să citești această carte. La vârsta de 11 ani decide să studieze economia, iar la vârsta de 18 ani se înscrie la Universitatea Belgrano pentru a studia economia. Mai face un masterat în teorie economică la IDES(Instituto de Desarrollo Economico y Social).

Imediat începe să lucreze ca asistent la Universidad de Buebos Aires și Universidad Argentina de la Empresa  unde predă materiile: microeconomie, macroeconomie, teoria creșterii, teorie monetar și finanțe. Urmează  apoi un nou masterat la Universidad  Torcouta di Tella, unde aprofundează studiul economiei. Este autor de cărți și articole care tratează problemele economice. ”Cititul și studiul economiei îl fac fericit, sunt aproape obsesia lui” ne spune autorul cărții.

Ca orientare economică este adeptul ”Școlii austriece”, fiind preocupat de studiul operelor lui Ludwig von Mises, Murray Rothbard, Friederich Hayek, Carl Menger, Huerta de Soto. Ține prelegeri despre economie cu titlul: ”Libres para aprender”- Liberi să învățăm.   Și-a numit câinii săi, Conan, Murray, Milton, Robert și Lucas  ultimii patru după numele economiștilor Murray Rothbard, Milton Friedman și Robert Lucas.

”Nu sunt bani!”(No hay plata!)  a fost primul lui anunț la investire, afirmând că statul dacă nu are un ban, nu-l va cheltui. Mulțimea l-a aplaudat pentru acest slogan. A precizat că statul va funcționa fără deficit, fără tipăriri de bani, fără creșteri de taxe. A redus cheltuielile statului cu echivalentul a 6% din PIB, în primul an de mandat. Inflația s-a prăbușit de la vârful ei de 289%  la 32% pe an. A reușit toate acestea prin introducerea unor reforme radicale. Este promotorul unei idei care pare extravagantă: interzicerea prin lege a deficitului bugetar.

Când vorbește de clasa politică folosește conceptul de ”castă”, aceasta dorește  să-și păstreze status quo-ul reprezentat prin enormele privilegii și ”poate trăi bine cu modelul actual”. Clasa politică trăiește pe cheltuiala cetățenilor. Și da, ”sunt periculos”, spune el, ”periculos pentru clasa politică”. Casta politică a încercat să-i blocheze toate legile la începutul mandatului.

Javier Milei și-a ținut promisiunea și organizează lunar, pe internet, o tombolă cu indemnizația sa  de parlamentar, la care participă circa  două milioane de parlamentari. ”Nu vrea banii contribuabililor, nu vrea să fie un parazit”.

În campania electorală s-a folosit metaforic de o drujbă, simulând că este nevoie  de tăierea statului obez. Este alergic la menținerea privilegiilor și a sinecurilor.

Își  administrează singur  contul de pe platforma X, preferă să comunice cu oamenii direct prin rețelele sociale, ocolind mas-media  controlată de establishment. A ajuns direct la publicul său prin intermediul rețelelor sociale. Preferă să spună adevăruri incomode, nu minciuni confortabile. Amabilitatea lui nu este artificială, iar onestitatea este copleșitoare ne spune Philipp Bagus.

Despre statul asistențial  spune că  promovează un sentimental  al îndreptățirii. Acolo unde există o nevoie, apare o cerere pentru satisfacerea acestei nevoi. ”Justiția socială înseamnă a fura un lucru de la o persoană pentru a-l da altei persoane” ne spune Milei.

Când vorbește de populism dă exemplul politicienilor care fac declarații pentru a fi aleși de popor, pentru a obține voturi cât mai multe.

Javier Milei sintetizează valorile unei economii de piață prin: bucuria muncii, diligența, vocația, câștigurile, economisirea, rațiunea și caritatea. Totodată este și adeptul economiilor de scară întrucât  acestea sunt metode de producție care reduc costurile de producție.

Pericolul ”spiralei tăcerii” din societate este comparat de Milei cu răspândirea  unui monopol în cadrul opiniei publice prin teama de izolare.  Teama de a fi izolat social și de a fi respins de societate îl determină pe om să tacă, și să nu-și mai exprime propriul punct de vedere. Spirala tăcerii se intensifică până când opinia tace, iar  cei care exprimă o opinie majoritară devin mai vocali.

În capitolul ”Războiul cultural”  ne explică despre  faptul că ideile mai bune, ideile libertății trebuie apărate peste tot: în cultură, educație, mass-media, inclusiv în politică. Milei a  condus războiul cultural la toate nivelurile, cu prelegeri, discursuri, interviuri, dezbateri, articole de ziar, cărți, concerte rock. El vede în cultură o modalitate de a aduce schimbări în societate.

Un fapt este evident, nu tot ce a făcut Milei în Argentina poate fi replicat în orice țară. Sau nu tot ce a făcut  el este demn de imitat. Dar ce a  dat rezultate foarte bune acolo poate fi analizat și abia după aceea testat dacă este aplicabil și la noi.

Închei cu un citat din Jesus Huerta de Soto, economist spaniol membru al Școlii austriece,  din ultimul capitol al cărții prin care acesta aduce un elogiu lui Javier Milei:” Și la fel cum niciun  medic nu ar trebui să își exercite profesia fără să stăpânească medicina, niciun lider politic, parlamentar, ambasador sau înalt funcționar al vreunui minister nu ar trebui să fie autorizat să își desfășoare activitatea fără să cunoască mai întâi teoria de bază a economiei, libertății și eticii predată de Școala austriacă”.