Leasingul auto a crescut în primul trimestru cu 14%, la 277 milioane euro
Piața de leasing auto a consemnat în primul trimestru o creștere de 14% față de aceeași perioada a anului trecut, la 277,08 milioane euro, cel mai dinamic fiind segmentul vehiculelor comerciale, în special cele grele, a declarat luni directorul general al BCR Leasing, Bogdan Speteanu.
În primele trei luni ale anului trecut, piața finanțărilor auto în leasing se situa la 242,17 milioane euro.
Finanțările de autoturisme au înregistrat un avans de 20,2%, la 133,08 milioane euro, având o pondere de 48% în totalul pieței de leasing auto.
Leasingul de vehicule comerciale grele a avut o valoare de 112,3 milioane euro, cu 17,2% peste nivelul din aceeași perioadă a anului trecut, reprezentând 40% din piață de profil.
Vehiculele comerciale ușoare au ajuns la 29,13 milioane euro, în creștere cu 5% și o pondere de 11%.
“Ne așteptăm ca vehiculele să aibă cea mai mare pondere în continuare, de 70-75%, iar cele grele continuă să aibă cea mai importantă dinamică. Oferta de finanțare continuă să fie maimare decât cererea, conducând la creșterea concurenței și presiunii pe preț”, a afirmat Speteanu într-o conferință de presă.
Clienții își păstrează preferință pentru autoturisme rulate.
Companiile subsidiare ale băncilor se bazează pe diversificarea canalelor de vânzare și pe utilizarea tot mai extinsă a rețelelor de vânzare ale băncilor.
Pe de altă parte, piață leasingului operațional a consemnat în primele trei luni o creștere de 16%, la peste 50.000 de vehicule.
În perioada ianuarie-martie au fost înmatriculate 2.500 de autovehicule pentru finanțarea în leasing operațional, reprezentând 15% din totalul înmatriculărilor de vehicule.
Gradul de penetrare a leasingului operațional se menține scăzut, la 18% din piață totală de leasing, sub nivelul de peste 30% atins în alte economii europene.
Leasingul operațional full-service reprezintă peste 70% din total, urmate de serviciile de administrare de flotă – 21% și leasing operațional fără servicii de administrare a flotei – 9%.