Latura întunecată a succesului austriac în Est

Scriitorul Peter Handke era un recunoscut admirator al fostului dictator iugoslav Slobodan Miloșevici, în timpul căruia Balcanii de Vest au cunoscut crunte războaie interetnice în care liderul sârb a avut un rol esențial. Dictatorul a murit în timp ce era judecat de Tribunalul de la Haga pentru genocid și crime de război. Handke a fost prezent la înmormântarea lui Miloșevici, în 2006, unde l-a ridicat în slăvi. Privit ca personaj separat, austriacul cu pasiunea sa pentru un lider balcanic cu tendințe criminale poate părea o ciudățenie. O bancă austriacă, HypoAdria, este o altă ciudățenie. Aceasta a contribuit la coșmarul balcanic, finanțându-i pe cei pe care războiul i-a făcut bogați.

În „Coșmarul HypoAdria” – cronici despre fraudă bancară și corupție –, ziaristul Stefan Apfl explică pe larg ascensiunea și căderea băncii austriece. Materialul a fost publicat în revista Falter.

Când a preluat funcția de director general al Hypo Bank, fiul de fermier în vârstă de 39 de ani Wolfgang Kulterer a prezentat destinul băncii astfel: „Extindeți-vă sau muriți”. Pentru ca instituția cu 220 de angajați și active totale de 1,9 miliarde de euro să-și aducă balanța în echilibru, guvernul regional din Carintia a trebuit să preia controlul. Trei angajați au fost aleși să se ocupe de tranzacțiile din afaceri străine. Aceasta se întâmpla pe 1 noiembrie 1992. Într-o duminică, la începutul lunii decembrie 2009, adică 17 ani mai târziu, ministrul finanțelor Josef Pröll (de la Partidul Popular Austriac) s-a văzut în situația de a lua o decizie similară: să salveze banca sau să o lase să moară. Hypo avea atunci 8.000 de angajați în 13 țări din sud-estul Europei și active de 43,3 miliarde euro. Pröll s-a decis în favoarea naționalizării – se temea de un efect de domino care s-ar fi simțit de la München la Viena și de la Klagenfurt la Zagreb.

Cu toate acestea, rămâneau pericole mari. După ce s-a aflat despre miliardele de euro în credite neperformante din Croația, nervozitatea a izbucnit și s-a propagat de-a lungul axelor guvernului, la birourile bancare și la procurorii federali. La München, capetele au început să se întoarcă spre Hypo. Ministrul bavarez pentru afaceri economice a descris preluarea băncii din 2007 o „decizie greșită catastrofal”, care va costa statul 3,7 miliarde de euro. Și Austria urma să bage mâna adânc în buzunare. Jurnalistul Robert Misik a vorbit despre „Hypocoșmarul Adria”.

Rădăcinile coșmarului au apărut în Croația, unde acuzații de corupție sistematică, spălare de bani și nepotism au căpătat proporții masive. Însă pentru a înțelege mai bine agitația creată de miliardele pierdute, povestea trebuie dusă în anii 1990.

În timp ce Hypo deschidea filiale de leasing în 1993 în Slovenia și Croația, războiul civil iugoslav făcea ravagii la doar câteva sute de kilometri spre est. Companiile austriece, și mai ales băncile, au fost printre primii care au pășit în regiune, fiind pionierii pieței din Balcanii de Vest. Hypo a acordat un împrumut de aproximativ 140 de milioane de șilingi austrieci regimului croat de după război. Acest lucru i-a deschis ușa către o țară în care liderii războinici făceau milioane din tranzacții cu arme și privatizări, iar sub mantia democrației își împărțeau țara între ei.

În 1996 a fost înființată Hypo Banka Croația. Hypo era specializată în imobiliare, dar închiria totul de sub soare, de la iahturi și utilaje de construcții la clădiri și instalații solare. În 1999, activele băncii se ridicau la doar 4,5 milioane euro. Proprietarii, landul Carintia și grupul financiar Grazer Wechselseitige, au primit dividende între 10% și 15%, plăți de vis pentru o bancă de stat al cărei model de afaceri era să investească la nivel regional. Apoi s-a aflat că și croații care se înfruptau din fructele războiului își păstrau profiturile în conturile Hypo din Carintia. „Hypo a fost finanțatorul privatizărilor-jafuri din timpul dictaturii lui Tudjman“, spunea în 2010 sub rezerva anonimatului un agent de afaceri austriac de rang înalt. De fapt, cu greu cineva ar fi putut fi convins atunci să fie expus cu nume și prenume; erau prea multe în joc, inclusiv reputația bancilor austriece. Aceasta este latura întunecată a prea lăudatului succes austriac în est, adusă la lumină de cazul Hypo.

În 2000, Hypo era amenințată de un default pe un credit de un miliard de șilingi. Aceștia erau bani pentru care fostul regim al lui Franjo Tudjman a dat garanții „care n-au fost examinate mai atent” – după cum s-a înțeles la vremea respectivă. Kulterer a primit permisiunea de a „conduce afaceri în Croația de care alte bănci străine n-ar fi îndrăznit să se atingă”, a scris Der Standard la acea vreme. „Carintia îl susținea, dornică să fie mândră de banca sa.” Jörg Haider însuși a profitat de Hypo ca mașină de făcut bani pentru mult iubita sa Carintie, care a obținut astfel acces la piețele din sud-estul Europei. Nou-alesul guvernator a călătorit regulat în Slovenia și Croația pentru a-și folosi contactele cu politicieni de dreapta. În anii care vor urma, regiunea Istria va deveni „California din sud-estul Europei”, prezicea în 2000 managerul Hypo Günter Striedinger. La vremea respectivă nu exista niciun proiect turistic semnificativ care să nu fie derulat prin Hypo și niciunul care să fi fost văzut ca fiind curat în industria de profil.

Un exemplu dezvăluit de săptămânalul german Die Zeit arată cât de corupte erau moravurile în aceste tranzacții, precum și modul în care FPÖ (Partidul Libertății din Austria, cu tendințe de extremă dreapta) își umplea cuferele cu bani. Astfel, în anul 2000, o companie a deputatului FPÖ Detlev Neudeck a achiziționat 374.000 de metri pătrați de litoral de la orașul istrian Vodnjan. Proprietatea a fost reclasificată ca teren pentru dezvoltare curând după aceea, urmarea fiind că prețul a crescut de 200 de ori peste noapte. Acordul a fost finanțat de Hypo, iar managerul local al băncii austriece era președinte al consiliului de supraveghere al companiei imobiliare. Reclasificarea fusese promisă băncii înainte de achiziție, a dezvăluit mai apoi șeful Hypo, Kulterer, într-un ziar local. Însuși Haider se pare că a pregătit acordul cu un guvernator local, Stefo Zufic, care a devenit director general al unei companii implicate în afacere.

În 2001, banca națională austriacă a auditat operațiunile croate ale Hypo. „În situațiile cu anchete de solvabilitate și recenzii privind bonitatea debitorilor, Hypo Croația nu procedează suficient de atent și nu are grijă suficient de condițiile de rambursare a împrumutului“, a găsit auditul. Inițiativele de prevenire a riscurilor, a concluzionat banca centrală, au fost „insuficiente”. Anumite subsidiare erau considerate în întreaga firmă „ca locații de servicii cărora le-ar putea fi atribuite în parte cazurile cu probleme”.

Creditele cu risc ridicat, spune critica, au fost astfel scoase din bilanțul băncii și parcate în companii de leasing pentru a nu reduce capitalul propriu. Aceasta în condițiile în care în statele din afara UE afacerile de leasing nu erau adăugate la operațiunile băncii de origine, iar autoritățile de reglementare locale nu aveau dreptul să analizeze situațiile contabile.

Numai în 2001 activele Hypo au crescut la 7,6 miliarde euro. Hypo a primit pe plan internațional  renumele de „cea mai profitabilă bancă din Austria” și era descriesă drept „al doilea grup bancar cu cea mai rapidă creștere din vestul Europei”. Vocile critice s-au pierdut în euforia estului. În 2002, pentru companie lucrau aproximativ 2.500 de angajați, iar reprezentantul comercial austriac din Zagreb, Peter Hasslacher, vorbea despre un nou „Gründerzeit”, un boom al start-up-urilor de afaceri. Cu toate reformele economice implementate, Croația postbelică a aderat la Organizația Mondială a Comerțului și a solicitat aderarea la UE cu creșteri economice de 6-7%. O treime din totalul investițiilor străine au venit din Austria. În 2003, Hypo a construit un sediu în Zagreb de 92 de milioane euro. Cei 86.000 de metri pătrați de spații de birouri au reprezentat cel mai mare proiect de clădiri înalte din Croația. „Deja devenise un secret cunoscut de toți că Hypo conducea politici nebancare cu risc ridicat”, își amintește  delegatul comercial de atunci, Peter Hasslacher. Era vorba despre „concurență neloială”, apreciază un observator din piață, care a cerut să rămână anonim. „Hypo submina toate condițiile de pe piață și, prin urmare, dilua standardele.“ Colapsul Hypo în Croația, explică insiderul, era așteptat mult mai devreme de industrie.

Cu ocazia alegerilor parlamentare din 2003, jurnalistul de investigații croat Hrvoje Appelt a descris cum Hypo a fost cel mai mare contribuitor politic, donând 300.000 de euro doar partidului de dreapta HDZ. Întrucât a fost unul dintre cei mai importanți agenți de publicitate media, Hypo nu a avut nicio știre de presă proastă. În 2004, activele totale au urcat la 17,8 miliarde euro. Un an mai târziu, cu aproximativ 5.200 de angajați, banca a ajuns la active de 22 de miliarde de euro. „Cei care au fost interesați au știut de la început despre faptele dubioase ale Hypo din Croația”, spune jurnalistul Appelt, povestind despre afacerile aventuroase, unele implicându-l pe primarul Zagrebului, Milan Bandic. Despre politician, care a locuit mult timp într-un penthouse al Hypo, se presupune că și-a construit afacerea de milioane de euro prin condiții de vis de împrumut și comisioane neobișnuit de mari. Acest lucru a fost raportat și de revista croată Nacional, care a susținut că are o analiză secretă executată pentru landul Bavaria despre afacerile Hypo din Croația. Conform acesteia, Ivo Sanader, fost premier al Croației. a primit un comision de 800.000 de mărci germane pentru facilitarea unui împrumut de 4 milioane de mărci.

Mulți alți parteneri de afaceri controversați ai Hypo au ieșit la iveală. Un exemplu este Ivic Pasalic, cunoscut și sub porecla de „Medicul”, un extremist de dreapta și fost consultant al președintelui Tudjman, care a primit un împrumut de 30 de milioane de euro pentru construirea unui centru comercial, fără a avea experiență în acest domeniu. Branimir Glavas, „Nașul din Osijek”, condamnat pentru crime de război, a fost întâmpinat personal de Haider la Klagenfurt. Pasalic a vândut către Hypo pentru 280.000 de euro un apartament pe care îl cumpărase cu puțin timp înainte de la stat cu 3.000 de euro. În schimb, se presupune că ar fi intermediat afaceri pentru Hypo. Și fostul general Vladimir Zagorec ar fi primit, potrivit Nacional, împrumuturi de la Hypo de aproximativ 260 de milioane euro pentru proiecte imobiliare. Personajul responsabil cu procurarea armelor pentru armata croată în timpul războiului a fost condamnat în Croația la închisoare pentru abuz de putere în funcție. Doar scrâșnind din dinți autoritățile austriece l-au predat autorităților croate pe agentul imobiliar care locuia la Viena. „Când va începe să cânte, mulți, mulți oameni de afaceri și politicieni vor avea multe de care să le fie frică”, spunea atunci un insider din Croația.

În cartea sa despre activitățile Hypo, jurnalistul de investigație croat Domagoj Margetic a descris ceea ce a considerat ca fiind o corupție agresivă.

„Împrumuturile mari acordate partenerilor de afaceri dubioși nu pot fi considerate afaceri cu risc ridicat, ci mai degrabă spălare de bani“, argumentează el. „Hypo nu a risipit sute de milioane de euro în Croația. Politicienii croați și-au luat pur și simplu banii înapoi, deoarece se temeau că Hypo se va prăbuși într-o zi.“ Margetic a oferit mii de pagini de documente care-i susțin ipoteza unui comitet de investigații bancare al Parlamentului austriac în 2006 – în zadar. Nimeni nu a fost interesat, spune el. În afară de o scurtă scuză, Hypo nu a reacționat la acuzații.
Consecințele afacerilor riscante au început să lovească Hypo abia după achiziția sa de către Landesbank Bavaria în mai 2007. La începutul anului 2008, șeful Hypo Tilo Berlin a recunoscut lipsa de prevenție a riscurilor pentru activități care implică câteva milioane de euro. În același an, banca și-a echilibrat conturile cu o pierdere de 520 milioane euro.

La sfârșitul lunii noiembrie, după ce Hypo a primit 700 milioane euro de la Bavaria și 900 milioane euro ca pachet de ajutor de la Austria, vine marea lovitură pentru planurile de salvare: banca estimează pentru acel an un write off pentru operațiunile balcanice de 1,4-1,7 miliarde de euro. Calculul este surprinzător, având în vedere că banca națională prezicea profit pentru 2009 în auditul din anul anterior. Apoi a venit marea criză financiară, iar soarta Hypo a fost pecetluită. În decembrie 2009, BayernLB, Carintia și Grazer Wechselseitige Versicherung și-au vândut participațiile la banca austriacă guvernului de la Viena cu un euro pentru fiecare.