Lafarge vrea să vândă activele din România, în cadrul procesului de fuziune cu Holcim
Operațiunile din România ale producătorului francez de ciment Lafarge sunt propuse pentru vânzare, alături de active din mai multe țări, în cadrul procesului de fuziune cu Holcim, astfel încât cele două companii să obțină aprobarea autorităților de reglementare pentru fuziunea celor două grupuri.
Lafarge este prezent în România în principal pe piața cimentului, dar și pe segmentul betoanelor și agregatelor. Lafarge și Holcim concurează pe piața românească cu Carpatcement, parte a grupului german HeidelbergCement.
În primul trimestru, vânzările de ciment în România ale Lafarge au crescut cu 37,4%, în principal datorită condițiilor meteo favorabile, care au facilitat începerea mai devreme a lucrărilor de construcții la mai multe proiecte.
Fuziunea dintre Holcim și Lafarge are nevoie de aviz în privința concurenței în 15 dintre statele membre UE și face obiectul unei analize extinse a Comisiei Europene.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro