Lactalis și creșterea din spuma laptelui
Lactalis se așteaptă la vânzări cu 10% mai mari anul acesta, iar în 2012 vrea o cifră de afaceri în creștere cu încă 5%, “indiferent de condițiile de piață”. Bugetul construit pentru anul viitor mizează pe ce poate face compania.
Al doilea val al crizei ar putea produce o serie de efecte greu de prevăzut, astfel încât fiind “prea multe variabile, am preferat cifre mai concrete”, argumentează Dorel Radu, directorul general al Lactalis România, preferința sa pentru scenariul optimist pe care preferă să lucreze. “Mă bazez pe ce putem face noi, nu pe ceea ce s-ar putea întâmpla”, spune Radu, care se așteaptă ca anul acesta cifra de afaceri a companiei să fie cu zece procente mai mare decât cea de anul trecut, când vânzările companiei au fost de circa 40 de milioane de euro.
Principalul motor de creștere al companiei preluată de francezii de la Lactalis în 2008, cu numai câteva luni înainte de căderea Lehman Brothers, sunt lactatele bio sub marca La Dorna, care au acum o pondere de 5% din vânzările companiei, în condițiile în care această nișă și-a adjudecat între 3 și 3,5% din totalul pieței, conform estimărilor reprezentanților Lactalis. În trei până la cinci ani însă, felia lactatelor ecologice ar urma să ajungă la 10-15%. Iar produsele LaDorna, primele intrate în acest segment, cu mai bine de zece ani în urmă, când conceptul era practic necunoscut cumpărătorilor români, își securizează acum o poziție cât se poate de confortabilă.
Compania nu-și dorește să poarte o luptă aprigă în segmentele în care nu are o cotă de piață solidă – de pildă în segmentul iaurturilor, prezente pe piață prin importuri. Vânzările produselor aduse de peste hotare reprezintă circa 2% din vânzările companiei, pondere echilibrată însă de exporturi ale produselor din cele cinci fabrici pe care le are acum Lactalis în România. Peste 80% din vânzările companiei sunt realizate de laptele UHT și telemea, acestea fiind produsele “pe care ne vom concentra în continuare”, declară Radu, de 43 de ani, care deține funcția de conducere de un an, anterior lucrând “mulți ani” în domeniul bunurilor de larg consum, în companii precum Nestlé sau FrieslandCampina.
Că accentul se pune acum pe segmentele de produse ecologice, UHT și telemea o arată și planurile de extindere și retehnologizare a capacităților de producție pentru aceste categorii, în condițiile în care Lactalis mai are în portofoliu sub brandul LaDorna cașcaval și cremă de brânză ecologice.
Despre detaliile financiare – despre profitabilitate sau investiții de orice tip, oficialii companiei nu dau niciun detaliu. Vreme de trei ani, de când francezii au preluat afacerea de la antreprenorul Jean Valvis, într-o tranzacție evaluată la 70-90 de milioane de euro, conducerea companiei a preferat să nu comunice nimic. Acum însă, din discursul reprezentanților Lactalis răzbate optimismul. Dorel Radu este încrezător: “Ne așteptăm la reluarea consumului”.