La masa cu Craii de Curte Veche

Mancarea traditionala a devenit un brand de tara. Francezii se lauda cu foie gras si branza pe care le folosesc in orice combinatie, italienii au transformat pastele si pizza in adevarate icon-uri in bucataria lumii, iar vita argentiniana a dus povestea pasunilor tarii sud-americane in toate colturile planetei. Orice calator, dupa ce bifeaza obiectivele turistice din jurnalul de bord, porneste in cautare de locuri unde poate gusta, si la propriu, din secretele tarii respective.

Romanii se pot lauda la randul lor cu preparate unice in lume, precum branza in coaja de pin sau sunca haiduceasca, insuficient valorificate insa. In ultimii ani au aparut restaurante care pe langa meniul cu mici si friptura, au conceput intregul brand in jurul imaginii Romaniei autentice. Revista Target a ales trei dintre cele mai bune restaurante cu specific romanesc din Bucuresti, unde te intampina Craii de Curte Veche si caietele de zestre ale jupanitelor inceputului de secol. De pe lista nu puteau lipsi Caru’ cu Bere, in varianta actualizata, Vatra unde inca de la intrare ai impresia ca pasesti in lumea lui Creanga si Jaristea, un fel de loc de intalnire al ciocoilor vechi si noi din toate timpurile.

Caru’ cu bere
Aproape de Calea Victoriei, cea mai in voga artera din vremea Micului Paris, troneaza o cladire de patrimoniu, unde s-a redeschis un restaurant la moda la inceputul de secol XX, Caru’ cu Bere. Istoria locului a inceput in 1892, cand Nicolae Mircea si fratii sai, Victor si Ignat, au construit un restaurant dupa proiectul arhitectului austriac Zigfrid Kofczinsky. Numele i se trage de la fabrica de bere pe care o detinea tatal lui Nicolae Mircea. Anul trecut s-a incheiat renovarea constructiei, care a pastrat insa toate elementele decorative ale secolului XIX: lambriuri, vitralii, picturi, candelabre sau chiar si scaune.

Imediat ce treci de usa rotativa din lemn, te impresioneaza dimensiunile locului: parter, crama si etaj, cu multe colturi care asteapta sa fie descoperite si unde probabil si-au gasit muzele George Cosbuc sau I.L. Caragiale, clienti fideli ai Carului de altadata. Specificul ilustreaza caracterul vechilor proprietari, o combinatie de mancare romaneasca si germana, influenta care se trage de la radacinile sasesti ale acestora. In cazul in care masa este programata dupa sase seara este absolut necesara o rezervare, pentru ca restaurantul este loc de petrecere pentru romani sau expati deopotriva. Meniul este si el in concordanta cu specificul locului, o combinatie de carnati traditionali romanesti si frankfurteri nemtesti, anuntati cu surle si trambite, la care insa mai au de lucrat.

Cele mai reusite specialitati din meniu sunt gratarele, fie de carne, pui sau vita in combinatie cu cartofi cu costita. Sarmalele sunt un alt punct forte: platou cu cinci sarmale in foaie de varza cu mamaliga, ardei iute si varza acra calita. De pe masa nu trebuie sa lipseasca painea de casa, invelita intr-o coaja crocanta care ascunde un interior care se topeste in gura. La desert se poate alege intre placinta cu mere si inghetata, papanasi sau clatite cu nuci. Amatorii de bere vor reveni cu siguranta pentru a gusta din berea realizata dupa reteta secreta a Carului cu bere.

Vatra
Undeva in spatele parcului Cismigiu, pe strada Brezoianu, exista un restaurant care, fie numai prin nume, spune povestea Romaniei: Vatra. A intra acolo inseamna a te intoarce in copilarie, la povestile lui Creanga cu atmosfera tipic romaneasca. Desi inca de la intrare persista un miros specific, care nu iti dai seama daca iti face placere sau te deranjeaza, atentia este distrasa imediat de decoruri: stergare, linguri de lemn, covrigi sau ulcioare pe pereti, un fel de semineu tipic romanesc in fata caruia tese un manechin imbracat in haine nationale.

Dupa stilul care se pare ca a prins foarte bine prin restaurantele si barurile de la noi, chelnerul ne-a intampinat, intr-o dupa amiaza de duminica, cu clasica replica “aveti rezervare?”, cu toate ca eram singuri in local. Dupa ce i-am demonstrat ca ne-am facut temele, ne-a condus la masa si nu ne-a mai dat niciun motiv de nemultumire. Meniul este cu adevarat deosebit de cele intalnite in majoritatea restaurantelor din Romania, o hartie de aproximativ jumatate de metru, cu marginile legate cu sfoara, care prezinta pe o parte mancarea si pe cealalta bauturile.

Clasicele ciorbe de burta, vacuta sau perisoare pot fi “accesorizate” cu o tochitura cu mamaliga si ou sau un platou Vatra, cu friptura de pui, vita, porc si un mic. Insa farfuriile nu sunt suficient de mari pentru dimeniunea portiei, de aceea grija sporita la comportamentul de la masa. Nu incercati cartofii taranesti, care sunt mai degraba o combinatie intre mancare de cartofi si piure prajit. Cat despre desert aveti de ales intre o portie de papanasi sau placinta cu mere. Prajitura Vatra nu este neaparat cea mai buna alegere, un blat subtire garnisit cu un fel de umplutura de frisca acoperita cu nuci. Insa cu siguranta parasesti locul cu pofta de lecturat “Amintirile din copilarie” sau “Capra cu trei iezi”.

Jaristea
Ascuns intre blocurile care inconjoara Casa Poporului, se dezvaluie restaurantul Jaristea. Intrarea este conditionata de rezervare, de care are grija sa te intrebe chiar si portarul, insa odata ce ai trecut de usile masive, imaginea de casa boiereasca nu te poate lasa indiferent. Patroana, maestra de ceremonii, spune in fiecare seara povestea boierilor si a inaltelor fete domnesti care veneau la restaurantul din Podul Galitei colt cu Podul Beilicului sa incerce din bucatele alese.

Poate programul artistic a fost gandit sa tina viu interesul clientului, care uneori trebuie sa astepte un pic cam mult dupa mancarea boierilor, insa daca privesti in jur la meseni care au venit cu gand de petrecere, ai gasit explicatia. Este un restaurant unde un cuplu de indragostiti se simte mai degraba stingher si unde si meniul pare a fi conceput pentru a putea fi savurat in gasca. Platouri cu mizilicuri romanesti, de la slaninuta, sunca, zacusca la sorici, bibilica umpluta (taina de la Jaristea), care se face numai la comanda sau berbec la protap, dau un indiciu despre bucatele de pe mesele marilor domni. Chiar si chelnerii par sa fi imprumutat din atitudinea boiereasca, insa intotdeauna apare cate un sef care sa-i struneasca.

La finalul calatoriei printre creatorii de bucatarie traditionala, ramai cu gustul specific romanesc, un amestec de dulce si amar, insa iti amintesti de vorba populara “cele bune sa se adune, cele rele sa se cerne” si continui sa visezi la viata boierilor de altadata.