Klaus Iohannis, mesaj după închiderea urnelor în Franța: Felicitări, dragă Emmanuel Macron
Președintele României l-a felicitat pe Emmanuel Macron, care, potrivit rezultatelor neoficiale încă la scrutinul de duminică, a câștigat al doilea mandat la președinția Franței. „Cele mai calde felicitări, dragă Emmanuel Macron, pentru realegerea în funcția de președinte”, a scris Klaus…
Președintele României l-a felicitat pe Emmanuel Macron, care, potrivit rezultatelor neoficiale încă la scrutinul de duminică, a câștigat al doilea mandat la președinția Franței.
„Cele mai calde felicitări, dragă Emmanuel Macron, pentru realegerea în funcția de președinte”, a scris Klaus Iohannis, pe Twitter.
Iohannis spune că se bucură să lucreze în continuare cu Macron „pentru Parteneriatul strategic România – Franța, pentru o Europă puternică și unitate și pentru o cooperare consolidată pe flancul estic al NATO”.
Emmanuel Macron a obținut 57,6% din voturi în turul secund al scrutinului prezidențial, iar adversara sa, Marine Le Pen, reprezentând formațiunea Mobilizarea Națională (RN, extremă-dreapta), este creditată cu 42,4%, potrivit unui sondaj efectuat de Institutul Elabe, la cererea postului BFMTV. Un alt sondaj, efectuat la ieșirea de la urne de Institutul Ifop la cererea cotidianului Le Figaro, îl creditează pe Emmanuel Macron cu 58% din voturi și pe Marine Le Pen cu 42%.