Home Afaceri Kiwi de Spania
Afaceri

Kiwi de Spania

Brokerul de credite Kiwi Finance (asa cum a fost redenumit din acest an Gemini Capital Consult) vrea sa intermedieze anul acesta credite in valoare de 40-50 de milioane de euro prin intermediul primei sale sucursale deschise in afara granitelor tarii, la Madrid, in Spania.

Kiwi de Spania
Kiwi de Spania · Foto: Business Magazin

Sucursala, ce va incepe sa opereze in luna aprilie, va intermedia finantari pentru romanii care lucreaza in Spania, dar vor sa isi cumpere cu credit de la o banca romaneasca o proprietate in tara, insa va incheia parteneriate si cu banci spaniole (pentru cei ce vor sa cumpere proprietati in Spania), a declarat astazi Anca Bidian, CEO Kiwi Finance.

In total, pentru 2008 brokerul de credite si-a propus sa intermedieze (prin cele 9 sucursale pe care le detine in prezent) finantari de 300 de milioane de euro, dupa ce in toata perioada 2003-2007 a intermediat finantari in valoare totala de peste 292 milioane de euro. Practic, compania si-a propus sa realizeze intr-un an cat in cei patru anteriori. De altfel, toti brokerii de credite se asteapta pentru acest an la cresteri spectaculoase ale propriilor afaceri.

Kiwi Finance este noul nume al companiei Gemini Capital Consult, dupa ce aceasta a fost achizitionata de compania de investitii Oresa Ventures.

In prezent, compania colaboreaza cu Piraeus Bank, Volksbank Romania, Bancpost, Raiffeisen Bank, Cetelem, Domenia Credit, Alpha Bank, UniCredit Tiriac Bank, Credit EuropeBank, BRD Groupe Societe Generale, OTP Bank, Banca Transilvania si are o echipa de 200 de consultanti.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună