KFC și Pizza Hut angajează peste 70 de persoane. Vezi ce posturi sunt disponibile și ce criterii trbuie să îndeplinească angajații
Lanțurile de restaurante KFC și Pizza Hut au disponibile peste 70 de posturi în noile locații pe care le vor deschide la 1 septembrie, odată cu inaugurarea centrului comercial ParkLake din sectorul 3 al Bucureștiului, potrivit unui comunicat de presă…
Lanțurile de restaurante KFC și Pizza Hut au disponibile peste 70 de posturi în noile locații pe care le vor deschide la 1 septembrie, odată cu inaugurarea centrului comercial ParkLake din sectorul 3 al Bucureștiului, potrivit unui comunicat de presă trimis de reprezentanții companiei. Cei interesați de un loc de muncă la KFC pot opta pentru posturile de casier sau bucătar, iar cei care doresc un loc de muncă în cadrul Pizza Hut, pot alege fie posturi de ospătar, fie joburi în bucătărie.
Toți noii angajați beneficiază de instruire practică în restaurante, realizată de personal autorizat, cât și de training-uri online, sub formă de cursuri și teste. Toate acestea vin în sprijinul celor care nu au experiență anterioară pe un post similar, fiind facilitată în acest fel integrarea lor în echipă, cât și o mai bună înțelegere a atribuțiilor.
Potrivit informațiilor trimise de reprezentanții lanțurilor de restaurante, candidații au posibilitatea de a obține un post fără experiență prealabilă, bonus de fidelitate sau creșteri salariale corelate cu vechimea. Ei vor beneficia de un program flexibil, care poate fi adaptat conform necesităților fiecăruia și pot opta fie pentru program full time, fie part time de patru sau șase ore, fie pot lucra doar în weekend (vinerea, sâmbăta și duminica).
ParkLake, complexul comercial amplasat lângă Parcul Alexandru Ioan Cuza, își va deschide porțile chiar pe 1 septembrie 2016 și va cuprinde aproximativ 200 de magazine și restaurante, printre care un restaurant KFC și unul Pizza Hut.