Home Actualitate Kellogg’s face angajări
Actualitate

Kellogg’s face angajări

Kellogg’s, lider mondial pe piața mondială a cerealelor și a produselor alimentare gata de consum a hotărât să își extindă echipa în România. Posturile vacante sunt în departamentele supply chain și transport.

În perioada 6-12 iulie, compania este prezentă cu un stand în Promenada Mall, între orele 14:00-20:00, iar persoanele interesate pot afla mai multe detalii despre pozițiile disponibile.

Compania are activități în peste 180 de țări de pe șase continente, având peste 33.000 de angajați în întreaga lume.  Kellogg’s are disponibile în București și alte poziții, ca rezultat al planului de extindere al centrului de servicii din Floreasca Business Center.

„În următoarele luni, vom recruta pentru mai mult de 30 de poziții în zona supply chain și transport,” declară Alexandra Macinica, HR manager în cadrul Kellogg’s.

Compania are în portofoliu de peste 1.600 de produse alimentare sub mărci ca Froot Loops, Corn Flakes, Pringles,  Frosted Flakes, Rice Krispies, Special K, Cocoa Krispies.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună