Kaufland continuă procesul de extindere prin deschiderea unui nou magazin la Brașov
Kaufland România va deschide sâmbătă, 8 aprilie, un nou magazin în Brașov, acesta fiind cel de-al 114-lea magazin al rețelei la nivel național.
Situat pe str. Avram Iancu nr. 62, cu o suprafață de vânzare de 2771 metri pătrați, noul hipermarket Kaufland pune la dispoziția locuitorilor o gamă diversificată de produse de calitate la prețuri reduse, cu accent pe sortimente locale.
Programul hipermarket-ului este de la 7.30 – 22.00 de luni până sâmbătă, iar duminică de la ora 8:00 la 20:00. Magazinul oferă 206 de locuri de parcare pentru mașini și rastele pentru biciclete.
Prin deschiderea acestui nou magazin, Kaufland, unul dintre cei mai mari angajatori din România, creează aproximativ 100 de locuri noi de muncă în Brașov și susține dezvoltarea comunității locale.
În incinta magazinului există următoarele spații comerciale: farmacie, plafar, pet shop, magazin Sergiana, punct de schimb valutar, fast food, chioșc de difuzare a presei și atelier chei.
Kaufland se numără printre cele mai mari companii de retail din Europa, cu peste 1.300 de magazine în 7 țări și o rețea de 114 magazine în România.