JYSK încheie vara cu două magazine noi, în București și Cisnădie, și ajunge la rețea locală de 157 de unități
JYSK, retailerul scandinav de mobilier și produse pentru casă, continuă planurile de expansiune în România și inaugurează joi, 28 august, două noi magazine, ajungând astfel la o rețea locală de 157 de unități. Cele două noi unități se află în…
JYSK, retailerul scandinav de mobilier și produse pentru casă, continuă planurile de expansiune în România și inaugurează joi, 28 august, două noi magazine, ajungând astfel la o rețea locală de 157 de unități. Cele două noi unități se află în București, zona Valea Cascadelor, și Cisnădie, județul Sibiu, potrivit unui comunicat de presă al companiei. Noul magazin JYSK din București are o suprafață totală de 1.200 mp, în timp ce magazinul din Cisnădie ajunge la o suprafață totală de 1.230 mp.
’’Suntem bucuroși să adăugăm un nou magazin JYSK pe harta Bucureștiului, după ce acum o lună inauguram un magazin în zona Pantelimon, acum vom fi prezenți și în Valea Cascadelor. Ajungem, astfel, la 21 de magazine în București și zona limitrofă. În Sibiu avem deja trei magazine și, prin deschiderea de la Cisnădie, vom fi mai aproape și de clienții de acolo’’, a declarat Iraida Paiuc, Sales and Marketing Manager JYSK România și Bulgaria, într-un comunicat de presă.
În anul 2007, JYSK deschidea prima unitate din România la Oradea. Au trecut de atunci 18 ani, iar în martie 2025 retailerul scandinav a inaugurat magazinul cu numărul 150, aflat în celălalt capăt al țării, la Constanța.
Drumul până la 157 de magazine în prezent a început cu 7 unități în primul an de la intrarea pe piața locală. A continuat apoi ușor, cu un număr relativ stabil de unități, până când franciza JYSK din România a fost preluată de compania daneză, JYSK Nordic. Din 2014, expansiunea JYSK în România a prins avânt, iar în anii ce au urmat retailerul scandinav a deschis între 6 și 18 magazine, ceea ce a implicat și creșterea rapidă a numărului de angajați. În 2016, de exemplu, compania avea 500 de angajați, iar în acest an pentru JYSK lucrează aproape 1.300 de oameni.
Cifra de afaceri a JYSK România a ajuns în anul financiar 2023-2024 (1 septembrie 2023-31 august 2024) la 1,15 mld. lei, în creștere cu 15,5% față de anul financiar precedent. În anul financiar 2023-2024, EBIT-ul a crescut cu 28,7% și a ajuns la 185 mil. lei.
În anul financiar 2023-2024, JYSK a inaugurat 9 magazine noi în Domnești, Râmnicu Vâlcea, Borșa, Bistrița, Sinaia, Buzău, Târgu Mureș, București și Cluj, și a modernizat și reamenajat 20 de magazine mai vechi, care acum funcționează conform celui mai nou concept de magazin JYSK, Store 3.0.
În ceea ce privește magazinele modernizate și aduse la conceptul Store 3.0, acolo unde a fost nevoie și unde spațiul existent nu a permis implementarea noului concept, unele magazine au fost mutate într-un alt spațiu, precum magazinul din Era Shopping Oradea sau cel din Huși. Modernizarea magazinelor se va finaliza în anul financiar curent, potrivit unor informații furnizate anterior de companie.
În cursul anului financiar 2023-2024, JYSK și-a continuat expansiunea la nivel global și a anunțat planuri pentru deschiderea primelor sale magazine în Maroc, în primăvara anului 2025. Compania este deținută de familia fondatorului ei, omul de afaceri danez Lars Larsen, care are în portofoliu și alte companii.