Juncker cere Spaniei să respecte ținta privind deficitul bugetar din 2013
Șeful miniștrilor de Finanțe din zona euro, Jean-Claude Juncker, a cerut luni Spaniei să respecte ținta referitoare la deficitul bugetar din 2013, dar a lăsat deschisă posibilitatea discuțiilor referitoare la obiectivul din acest an.
“Plecăm de la principiul că Spania vrea să respecte obiectivul privind deficitul bugetar din 2013, respectiv reducerea sub limita maximă din legislația europeană de 3% din PIB”, a declarat Juncker la Bruxelles, unde are loc reuniunea Eurogroup. Juncker a precizat că miniștrii vor discuta luni problema deficitului bugetar al Spaniei din 2012, dar nu se va lua o decizie definitivă. Spania i-a luat prin surprindere pe liderii europeni la începutul acestei luni, anunțând că deficitul bugetar va atinge în acest an 5,8% din PIB, cu mult peste ținta de 4,4% convenită cu Comisia Europeană.