„Jumătate din stilul de conducere ține de pasiunile noastre”
...crede Alexandru Șoaică, care, la 39 de ani, a ajuns partener asociat în cadrul KPMG. Din punctul lui de vedere, agilitatea este prima virtute pe care încercăm să o deprindem. Agilitatea, exersată și prin pasiunile sale, l-au ghidat mereu în…
…crede Alexandru Șoaică, care, la 39 de ani, a ajuns partener asociat în cadrul KPMG. Din punctul lui de vedere, agilitatea este prima virtute pe care încercăm să o deprindem. Agilitatea, exersată și prin pasiunile sale, l-au ghidat mereu în carieră, după cum reiese din răspunsurile acordate pentru anuarul 100 TINERI MANAGERI DE TOP, ediția cu numărul 20.
Șoaică Alexandru Adrian
Partener asociat, KPMG, KPMG Delivery Center SRL – Audit Delivery Academy
Vârsta: 39 de ani
Cifra de afaceri (estimată pentru 2025): 14 mil. EUR
Număr de angajați: 380
AGILITATE & DECIZII
Cât de departe poți ajunge cu flexibilitate și curaj? Într-o lume în care schimbarea e constantă, cât de mult contează agilitatea pentru un lider?
Există o regulă de aur în leadership, pe care manualele de bună guvernare nu ne-o destăinuie, dar pe care filosofia ne-o face cunoscută: jumătate din stilul de conducere ține de pasiunile noastre. Dacă suntem ființe orientate către competiție – și Hobbes spune că e imposibil să nu fim, atunci agilitatea va fi prima virtute pe care încercăm să o deprindem. De ce? Explicația e simplă: resursele sunt limitate, și noi suntem primii care trebuie să mutăm piesa pe tabla de șah pentru a avea avantaj. E rațional să fii agil; ai un avantaj competitiv dacă ești flexibil; nu toate formele de flexibilitate sunt virtuți. Uneori, a fi flexibil poate fi o vulnerabilitate. Agilitatea însă e flexibilitatea nobilă. Știi să alegi cea mai bună lume posibilă în contexte impredictibile: lumea se va schimba mereu, caracterele oamenilor nu se schimbă niciodată. De aceea, a fi agil înseamnă a naviga între natura noastră și contractul social, între pasiunile noastre și obiectele disputelor noastre.
Ai dat-o în bară? Perfect. Povestește-ne! Care a fost cea mai mare greșeală din carieră și lecția pe care n-o vei uita niciodată?
Am fost mai perseverent decât prevede legea: am așteptat mai mult decât era cazul, nu pentru prea puțin, dar pentru ceva ce nu avea să se întâmple, deși meritocrația ar fi trebuit să fie de partea mea. Doream un post de consultant, într-un proiect care nu s-a realizat. Nu cred că asta înseamnă a o da în bară, altcumva decât față de tine. Mi se pare mai important „să îți pice fisa”, cum zic fenomenologii, în mijlocul unui proces în care aspirațiile tale sunt poate prea altruiste, și să știi când te oprești din optimism, pentru a privilegia pragmatismul. Nu o să uit niciodată că prin a o da în bară am fost „unfair” față de mine: m-am întârziat în propria viață (nu mult, e drept), pentru că proiecția mea despre o situație profesională era mult prea romantică, adică ideală.
Greșelile: cărămizi sau capcane? Cum vezi rolul lor în formarea unui profesionist cu adevărat solid?
Greșelile sunt o pedagogie nobilă. Nu cunosc pe nimeni care să fi învățat ceva remarcabil fără să greșească. Sunt cărămizi, desigur, dar vorba englezului, „when you hit a brick in the wall” înțelegi că uneori nu poți să mergi mai departe, că progresul nu e posibil: fie din pricina condițiilor materiale ale unei situații, fie din pricina idealurilor intangibile. Îmi plac capcanele, pentru că altfel nu mi-ar stimula inteligența un scenariu complet predictibil. Mi se pare că monotonia profesională te uzează: să distingi între cărămizi și capcane înseamnă a fi mereu nou pentru tine însuți, a te surprinde când lucrurile nu sunt cele pe care le intuiai, și când tu însuți nu ești omul plin de curaj care devii atunci când greșești, recunoști și păstrezi ce e mai bun din asta.
Greșeală vs. eșec: unde tragi linia? Și ce înseamnă, de fapt, eșecul pentru tine?
În aviație oamenii disting între aterizări ratate și a mai da o tură. Numai în limba română, spunea un pilot de curând, o normalitate – a mai da un raid înainte de aterizarea în siguranță sună urât și pesimist. Cred că numim eșecuri sau acte ratate normalități. A greși e perfect normal, a eșua înseamnă că greșind de multe ori același lucru, nu ai învățat încă nimic. Eșecul e o ratare, dar ne-am obișnuit să transformăm greșelile în rateuri. De aceea, suntem o civilizație mai anxioasă, angoasată să nu calce pe bec niciodată. Nu cred în societatea oamenilor puri; vom greși și vom fi liberi din prejudecata că ne pricepem la toate sau că toate lucrurile ni se potrivesc.
LIMITĂRILE ȘI LECȚIILE
Ce greșeli nu le-ai ierta niciodată? Colegilor, partenerilor sau chiar ție.
Nu aș ierta impostura și trădarea. Într-un fel și impostura e o formă de trădare, a ta față de tine însuți și o trădare a așteptărilor celorlalți. Sunt un partizan al meritocrației. În rest, cred că toate greșelile sunt iertabile, pentru că toate ne fac mai buni, mai perseverenți, mai deziluzionați și deci mai pragmatici.
Ce responsabilități duci azi în spate – și unde vrei să ajungi mâine? Povestește-ne despre traseul tău profesional.
Retorica mea profesională s-a schimbat pentru că și experiențele s-au diversificat. Mi-am dorit să fiu un bun contabil, să fiu autonom, să am o firmă, acum însă sunt responsabil pentru 380 de profesioniști care îmi sunt colegi. Traseul meu profesional înseamnă muncă, aspirație și calibrare. Nu știu dacă responsabilitățile de astăzi mă predispun la un alt tip de exercițiu moral. Probabil că pe măsură ce ești responsabil de tot mai mulți oameni, ești mai tolerant, mai prudent și mai lucid. Unde vreau să ajung mâine? Oriunde merităm și merit, în familia KPMG. Oriunde aș fi în această companie, mă simt acasă.
CEO sau antreprenor? Care e visul tău pe termen lung?
Antreprenoriatul e un exercițiu fabulos de autonomie, CEO e un exercițiu magistral de responsabilitate. Știu cum e cu libertățile, și care sunt costurile de creativitate, nu doar materiale, din spatele lor. Prefer guvernarea. Nu știu însă dacă visele sunt pe termen lung, poate utopiile. Când visezi, trebuie să fii un bun suprarealist: visele bune sunt scurte și intense, ca exercițiile de fantezie din tablourile lui Dali. Și ori de câte ori visezi, ceea ce vezi cu ochii minții trebuie să pară real. Deci visez că sunt cea mai realizabilă versiune a mea în fiecare zi.
MOMENTELE CARE CONTEAZĂ
Care e reușita de care ești cel mai mândru?
Nu e chiar o opera magna, dar crearea unui departament de outsourcing pentru audit (ADA), o inițiativă fără precedent, e proiectul de care sunt cel mai atașat, nu știu dacă și cel mai mândru. Îmi place să spun că mândria vine după multe stări de excepție. Nu cred că e sănătos să te îmbeți mult timp din bucuria unei reușite: e ca în lumea sportului, în seara asta putem celebra o victorie, de mâine dimineața ne reapucăm de treabă.
Proiectul care ți-a pus amprenta. Care a fost rolul tău și ce ai învățat din el?
Audit Delivery Academy, pentru că e un proiect educational care caută talente, înainte de absolvire, profesioniști viitori care încă de pe băncile facultății sunt seduși de un echilibru vital între a munci și a studia, sunt independenți financiar, fără ca prin asta să facă rabat de educație. Mi se pare că viața în corporație însemană life long learning, și nu poți educa această virtute decât din facultate. În plus, e un proiect care antrenează flexibilitatea, și din care înveți că nu e ușor să îi înveți pe ceilalți, că nu vei putea niciodată să șlefuiești aspirații fără o bună pedagogie, că trebuie să mentorezi la rândul tău, dacă vrei ca tu însuți să fii „un produs” reușit al unei tradiții sau culturi.
Trei superputeri profesionale. Ce abilități sunt esențiale pentru succesul în carieră?
Determinarea, pasiunea și perseverența sunt supervirtuțile mele. Nu am superputeri, nu mă pricep la a fi supraom. Dar știu sigur că sunt loial unor valori și acțiuni, că nu am făcut niciodată alegeri profesionale care au fost împotriva mea și că am aspirat mereu la mai mult doar dacă e mai bine. În sensul acesta, am fost un individ absolut normal. Știți care cred totuși că e o superputere dezirabilă? Să rămâi normal într-o lume care ba vrea să fii autentic și anarhist, ba conform și obedient.
TEHNOLOGIE & EFICIENȚĂ
Ce tool ți-a salvat timpul în ultima vreme? Cum te ajută tehnologia să livrezi mai repede și mai bine?
Nu știu dacă mai repede și mai bine: tehnologia e o ustensilă, un instrument, care eficientizează doar o muncă deja constituită ca fiind eficientă. Cred că în epoca ChatGPT cei inteligenți vor fi mai productivi și cei needucați vor fi și mai departe de luminare și de adevăr. Nu îmi salvează timp, dar îmi salvează costuri materiale: de securitate, de resurse materiale, de organizare a informației. E important să avem o relație cu tehnologia ușor mistică: dacă nu ajută, măcar să nu încurce.
Cum arată stilul tău de leadership? Și ce oameni sau momente te-au format ca lider?
Sunt un democrat. Cred că leadershipul incluziv e un gest moral elementar, dar nu e suficient pentru un leadership altruist, cred că leadershipul altruist poate fi contraproductiv când e prea aspirațional. Știu – prin diferență – că puțin realism politic nu strică niciodată. Altfel, am fi toți niște hedoniști care vor să facă din viața lor și a altora o operă de artă, una nereușită. Am oameni de la care învăț ce înseamnă răbdarea și eficiența – Adela – head of audit și Cătălina – director & PPC BA – dar și originalitatea. Mi se par virtuți esențiale și molipsitoare pentru orice lider modern.
INSPIRAȚIE & EVOLUȚIE
Un curs care ți-a schimbat perspectiva profesională.
Cursurile de business ethics, cele care te învață ce înseamnă să arbitrezi între alegeri raționale și alegeri morale, care îți arată că util nu înseamnă întotdeauna bun sau drept, că uneori acțiuni drepte produc efecte imorale. Mi se pare că trebuie să ne antrenăm empatia și umanitatea, fără a face din ele un orizont de așteptare exploatabil atunci când căutăm clemență sau înțelegere.
Care e experiența care ți-a dat direcția în carieră?
Chiar alegerea carierei mele: am știut că am de ales între multe lumi posibile, dar nu toate mi se potrivesc. Mai mult, am înțeles atunci ce înseamnă a alege – a fi conștient de posibilitatea alternativelor, de puterea ta asupra lor, de capacitatea de a te alege din lumi care te reprezintă diferit, utopic sau autentic. Direcția am deprins-o atunci, sensurile ei sunt însă chestiuni pentru care lupt în fiecare zi.
Ce le-ai spune tinerilor care sunt acum în facultate? Un sfat sincer, nu de manual.
Nu aveți cum să știți care va fi cea mai bună versiune a voastră dacă vă menajați în efort și în pierderi. E important să pierzi lucruri ca să știi dacă sunt valoroase pentru tine, să te provoci, ca să știi care sunt limitele tale, să ai independență, ca să poți învăța orice îți place. Viața însă nu e un film bun, uneori va trebui să găsești plăcere în ce faci, fără ca ceea ce faci să fi fost de la început ceva dezirabil. Uneori pofta vine… muncind.
ECHILIBRU & PASIUNI
Job Ă viață personală â echilibru? Cum reușești să le păstrezi în armonie?
Soția mea cunoaște lumea auditului: știe îndeaproape ce înseamnă riscurile și provocările ei, e un interlocutor excelent atunci când îmi aduc problemele acasă, cât să le situez într-un discurs mai reflexiv și limpede, și sunt binecuvântat că vorbim aceeași limbă. Echilibrul vine din a nu vrea a priori să arbitrezi niciun echilibru. Le trăiești – jobul și viața personală – înțelegi că între ele nu e un abis, că tu, omul de casă, nu ești un altul decât cel de la birou: e important să nu avem presiunea asupra noastră să fim diferiți sau să ne falsificăm. Eu sunt același în toate lumile mele: secretul e să fii consistent.
Ce faci când nu lucrezi? Cum îți încarci bateriile?
Alerg, pentru că e o metaforă bună a felului în care te iei la întrecere cu tine însuți. Uneori obosesc, și sunt obligat să mă port, să mă capacitez în continuare. Alteori alerg de dragul de a alerga, fără o miză anume, și îmi amintesc cât de important e să poți face lucruri de dragul lor, dezinteresat. Mă speculez că la un maraton aș putea fi cel mai detașat individ: nu văd oameni, culoare, viteze, doar pași care mai grăbiți sau mai lenți, generează o formă de a fugi de sau spre viață.
Ai un hobby care îți aduce bucurie reală? Cât timp îi aloci?
Mă bucură sportul, dar ca orice lucru plăcut, nu vreau să îl temporalizez. Alerg cât pot, când pot, unde pot: e o igienă de viață, nu o stare de excepție, deci privesc asta natural. Săptămânal îi găsesc loc în rutina mea, și mi se pare că îmi câștigă timp: după câteva ture ești mai limpede, mai atent, mai răbdător. Marele avantaj acesta este: te suspenzi puțin, detașându-te de lume, îți cunoști corpul și reacțiile, îți dai timp pentru meditație și detașare. Nu poate fi ceva mai bun decât să găsești timp pentru lucrul cu tine însuți.
Ce carte, spectacol sau piesă de teatru ți-a rămas în minte și în suflet – și de ce?
Că citesc o carte de Ingrid Bergman sau că văd o punere în scenă excepțională a lui „Tatăl“ mi se pare ideal. Nu am obsesia de a alege între carte și teatru sau film, mi se pare că au puteri diferite asupra noastră, că uneori o replică citită nu e atât de personală sau de dură ca atunci când e rostită, că cele mai bune literaturi sunt cele care fac din familii o microsociologie și că niciodată nu vom fi mai mult decât personaje în încercarea de a se determina ca persoane într-o viață demnă, indiferent de rolurile, atributele și reprezentările noastre.
BUSINESS Magazin va lansa în curând o nouă ediție a catalogului 100 TINERI MANAGERI DE TOP. Sub umbrela „Liderii schimbării: decizii curajoase, impact măsurabil”, ediția din 2025 a catalogului își propune să surprindă nu doar cifre și reușite, ci și lecțiile care i-au format pe liderii noii generații, valorile care îi ghidează și strategiile prin care construiesc viitorul. Alexandru Șoaică, partener asociat în cadrul KPMG se numără printre cei 100 de tineri manageri pe care BM îi include la ediția din acest an a catalogului.