Home Actualitate Jucăria care îi îmbolnăvește pe copii: „...
Actualitate

Jucăria care îi îmbolnăvește pe copii: „Părinții lor vor fi șocați să afle că sunt în pericol”

Slime, o jucărie foarte populară în rândul copiilor, poate dăuna sănătății lor, cauzând crampe stomacale sau stări de vomă.

Jucăria care îi îmbolnăvește pe copii: „Părinții lor vor fi șocați să afle că sunt în pericol”
Jucăria care îi îmbolnăvește pe copii: „Părinții lor vor fi șocați să afle că sunt în pericol” · Foto: Business Magazin

Instituția britanică pentru protecția consumatorului, ,,Which?” a descoperit că unele substanțe componente ar conține un nivel ridicat de bor chimic care, în cantitate mare, poate cauza crize de vomă și crampe stomacale, informează Daily Mail.

Borul se găsește în compusul de borax, care se folosește pentru a face slime-ul gros și lipicios. Cercetătorii au testat cele mai populare slime-uri vândute de marii retaileri și au descoperit că 8 din 11 au depășit limita europeană a siguranței pentru 300 mg de bor pe kilogram. Unele cantități erau de patru ori peste limita admisă, cu aproximativ 1,400mg/kg.

„Părinții care cumpără slime pentru copiii lor vor fi șocați să afle că sănătatea acestora ar putea fi pusă in pericol”, a declarat Nikki Stopford, directorul de cercertare și publicare al protecției consumatorului, pentru Daily Mail.

Totodată, Agenția Europeană de Chimicale avertizează că borul poate dăuna fertilității și poate cauza serioase iritații ale ochilor. Acesta poate afecta și copiii nenăscuți, dacă femeile însărcinate intră în contact cu materialele ce conțin substanța.

,,Which?” cere efectuarea unor schimbări fundamentale pentru siguranța produselor, după ce, în trecut, mai mulți copii s-au accidentat încercând să își creeze propriul slime.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună