Home Actualitate JPMorgan, cea mai mare bancă americană a...
Actualitate

JPMorgan, cea mai mare bancă americană a obținut un profit record de 18 miliarde de dolari în T2, peste estimările analiștilor, dar acest câștig a fost susținut de vânzarea unor acțiuni Visa din care a câștigat 8 miliarde de dolari

JPMorgan Chase, cea mai mare bancă americană, a înregistrat un profit record în al doilea trimestru al acestui an datorită revenirii spectaculoase a diviziei de investment banking, dar și a vânzării unor acțiuni Visa, scrie FT. Astfel, profitul net al…

JPMorgan Chase, cea mai mare bancă americană, a înregistrat un profit record în al doilea trimestru al acestui an datorită revenirii spectaculoase a diviziei de investment banking, dar și a vânzării unor acțiuni Visa, scrie FT.

Astfel, profitul net al băncii a fost de 18,15 miliarde de dolari în primele trei luni din 2024, în creștere cu 25% față de aceeași perioadă a anului trecut, din care 8 miliarde au reprezentat vânzarea de acțiuni Visa ca parte a programului de restructurare al procesatorului de plăți. Economiștii de pe Wall Street anticipau un profit de 17,3 miliarde de dolari.

În acest timp, veniturile JPMorgan au fost de 50,2 miliarde de dolari, peste estimările analiștilor care prefigurau un venit de 42,23 de miliarde de dolari.

Veniturile din comisioane a diviziei de investiții au crescut cu 50% ajungând la 2,4 miliarde de dolari. Analizele interne ale companiei sugerau o creștere de 25-30%. Activitatea de trading a adus băncii un venit de aproape 3 miliarde de dolari, în creștere cu 21% față de aceeși perioadă a anului trecut.

„Chiar dacă condițiile din piață par bune, continuăm să rămânem vigilenți asupra potențialelor riscuri. Tensiunea geopolitică rămâne ridicată și periculoasă, poate cea mai periculoasă de sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial”, a explicat Jamie Dimon, CEO-ul JPMorgan Chase.

Pe bursa de la New York acțiunile băncii au scăzut cu 1%, la o capitalizare de 592 de miliarde de dolari.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună