Home Actualitate Joe Biden și președintele Mexicului au d...
Actualitate

Joe Biden și președintele Mexicului au discutat despre relațiile bilaterale și imigrație

Președintele Statelor Unite, Joseph Biden, s-a întâlnit marți, la Casa Albă, cu omologul său din Mexic, Andres Manuel Lopez Obrador, cu care a discutat despre consolidarea relațiilor bilaterale și despre problema imigrației. Întrevederea a avut loc la o lună după…

Joe Biden și președintele Mexicului au discutat despre relațiile bilaterale și imigrație
Joe Biden și președintele Mexicului au discutat despre relațiile bilaterale și imigrație · Foto: Business Magazin

Președintele Statelor Unite, Joseph Biden, s-a întâlnit marți, la Casa Albă, cu omologul său din Mexic, Andres Manuel Lopez Obrador, cu care a discutat despre consolidarea relațiilor bilaterale și despre problema imigrației.

Întrevederea a avut loc la o lună după ce președintele Mexicului a decis să absenteze de la Summitul Americilor, organizat în orașul Los Angeles. Președintele mexican nu a vrut să participe la acest summit în semn de protest față de neinvitarea liderilor administrațiilor de stânga din Cuba, Venezuela și Nicaragua.

“În pofida titlurilor exagerate pe care le vedem uneori în presă, dumneavoastră și cu mine avem o relație puternică și productivă”, a declarat Biden, potrivit agenției Reuters, la întâlnirea de marți cu Andres Manuel Lopez Obrador.

Președintele Mexicului a remarcat că există potențialul intensificării relațiilor, inclusiv în cadrul Acordului comercial SUA-Mexic-Canada (USMCA).

Președintele SUA a catalogat imigrația drept o “provocare a emisferei” nordice, dar nu a asumat angajamente concrete în relația cu Mexicul. Biden a anunțat recent vize suplimentare pentru imigranții din America Centrală, iar Ministerul mexican de Interne a confirmat în iunie că Statele Unite vor oferi 300.000 de vize de lucru, jumătate pentru mexicani și jumătate pentru imigranți din state central-americane.

Președintele Mexicului s-a întâlnit la Washington și cu vicepreședintele american, Kamala Harris, cu care a discutat despre modalități de atenuare a cauzelor migrației, inclusiv despre problema sărăciei, a violenței și modificărilor climatice.

Lopez Obrador a subliniat că vrea ca migrația să fie organizată. “Cel mai important lucru este protejarea imigranților”, a insistat președintele Mexicului.

Opoziția republicană din SUA îl acuză pe președintele Biden, membru al Partidului Democrat, de facilitarea imigrației în perspectiva scrutinului parlamentar parțial din noiembrie.

Numărul imigranților mexicani ajunși în Statele Unite a crescut în ultimii ani, în contextul cererii pe piața muncii din SUA și pe fondul problemelor economice din Mexic.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună