Home Actualitate Joe Biden confirmă eliminarea liderului...
Actualitate

Joe Biden confirmă eliminarea liderului Al-Qaida, Ayman Al-Zawahiri

Președintele SUA, Joseph Biden, a confirmat eliminarea într-o operațiune efectuată în Afganistan a liderului rețelei teroriste Al-Qaida, Ayman Al-Zawahiri, pe care l-a acuzat de implicarea într-o serie de atacuri contra cetățenilor americani, inclusiv în atentatele din 11 septembrie 2001. "La…

Joe Biden confirmă eliminarea liderului Al-Qaida, Ayman Al-Zawahiri
Joe Biden confirmă eliminarea liderului Al-Qaida, Ayman Al-Zawahiri · Foto: Business Magazin

Președintele SUA, Joseph Biden, a confirmat eliminarea într-o operațiune efectuată în Afganistan a liderului rețelei teroriste Al-Qaida, Ayman Al-Zawahiri, pe care l-a acuzat de implicarea într-o serie de atacuri contra cetățenilor americani, inclusiv în atentatele din 11 septembrie 2001.

“La ordinul meu, Statele Unite au efectuat cu succes un raid aerian în Kabul, Afganistan, omorându-l pe emirul rețelei Al-Qaida, Ayman Al-Zawahiri. Al-Zawahiri a fost alături de Osama ben Laden, a fost numărul doi după el în ierarhia rețelei în momentul atacurilor din 11 septembrie, a fost implicat profund în planificarea atacurilor din 11 septembrie, a fost unul dintre responsabilii pentru atacurile în care au fost uciși 2.977 de oameni pe teritoriul american. A fost câteva decenii organizatorul unor atacuri împotriva cetățenilor americani, inclusiv al atacului asupra navei militare USS Cole în anul 2000, în care au fost uciși 17 membri ai Forțelor Navale, iar zeci au fost răniți. A avut un rol-cheie în atentatele comise la ambasadele SUA din Kenya și Tanzania, omorând 224 de oameni și rănind alți peste 4.500”, a declarat Joseph Biden.

Ayman Al-Zawahiri a comis “o serie de acte de violență împotriva cetățenilor americani, împotriva militarilor americani, a diplomaților americani și împotriva obiectivelor americane. Iar, de când Statele Unite au făcut dreptate cu Osama ben Laden acum 11 ani, Ayman Al-Zawahiri era liderul Al-Qaida, coordonând din ascunzătoarea sa filialele Al-Qaida din întreaga lume, coordonând, furnizând instrucțiuni operaționale, inspirând și ordonând atacuri împotriva obiectivelor americane. A transmis mesaje video, inclusiv în ultimele săptămâni, cerând atacuri împotriva Statelor Unite și aliaților. Acum, s-a făcut dreptate, iar acest lider terorist nu mai există. Oamenii din întreaga lume nu trebuie să se mai teamă de un criminal crud și determinat. Statele Unite continuă să demonstreze determinarea și capacitatea de a apăra poporul american de cei care încearcă să ne facă rău. Arătăm încă o dată că, indiferent cât de mult durează, indiferent unde se ascund cei care sunt o amenințare pentru poporul nostru, Statele Unite îi va găsi și îi va elimina”, a subliniat liderul de la Casa Albă.

Anterior, oficiali din cadrul serviciilor secrete americane anunțaseră că Ayman Al-Zawahiri, liderul rețelei teroriste Al-Qaida, a fost ucis într-un raid aerian efectuat pe teritoriul Afganistanului. Operațiunea militară a fost coordonată de Agenția Centrală de Informații (CIA).

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună