Jocul privatizării

Există în presa românească și mai cu seamă în presa economică un soi de tendință, scrii și pare că ai putea să spui mai mult decât scrii, dar ceva te reține. Am avut impresia asta citind și cartea lui Adrian N.Ionescu, „Jocurile privatizării“, apărută la Editura Integral. Volumul este o relatare personală a unui jurnalist de specialitate, care a colaborat cu publicații importante din presa economică, o istorie subiectivă a înființării și evoluției bursei românești postrevolționare.

Fiecare capitol are personalitatea sa și din acest punct de vedere „Jocurile privatizării“ este interesantă: personaje pe care le-am cunoscut, de care am citit și de care am auzit, vorbesc sau sunt pomenite în contextul istoriei recente a pieței de capital. Oficiali ai statului, reprezentanți ai instituțiilor financiare internaționale, FMI și Băncii Mondiale, consultanți, oameni de afaceri mai mult sau mai puțin controversați, politicieni și membri ai guvernelor, brokeri, șefi ai bursei și organisme de control și supraveghere, toți și-au găsit locul în carte, alături de privatizări, listări, negocieri sau tranzacții dubioase, și, din acest punct de vedere, cred că ar fi fost nevoie de un număr mult mai mare de pagini.

Autorul subliniază o anume dualitate, o anume nesiguranță a bursei românești, care, deși oferă, cel puțin în această perioadă, randamente de top mondial, a rămas un soi de curiozitate, accesibilă doar unei elite.  De remarcat aprecierea lui Sergiu Oprescu, președintele Alpha Bank și fost președinte al Bursei de Valori: „Piața de capital din România a semănat cu Ciuleandra, pe care toată lumea o lua la dans, dar nimeni nu o lua de nevastă. Conform logicii dintr-o anumită perioadă, Bursa era bună de arătat, ca să ne împăunăm cu ea, să dăm bine în diverse poze internaționale“.

Cum prea multe studii pe tema capitalismului românesc postrevoluționar nu s-au scris, cartea lui Adrian Ionescu este importantă pentru că unu, există și a fost scrisă, și doi, pentru că surprinde caleidoscopic și plăcut etape esențiale și inside‑uri din primele două decenii ale pieței de capital. Un exercițiu pe care presa românească de business, atâta câtă mai este, ar trebui să-l repete, atâta cât se mai poate. De citit.