Joc de glezne
Actualul presedinte al PSD a reusit sa-si asigure cel putin linistea lunii ianuarie, dupa ce negocierile cu celelalte tabere social-democrate au impins convocarea Consiliului National spre jumatatea lunii februarie.
Mircea Geoana trebuia initial sa se confrunte chiar de la
sfarsitul acestei luni cu nemultumirile din partid, in cadrul
sedintei CN care urma sa convoace congresul social-democrat, forul
ce poate alege o noua conducere. In urma unei intalniri in trei cu
Adrian Nastase si Ion Iliescu, mesajele publice ale liderilor PSD
s-au modificat, Consiliul fiind anuntat pentru luna februarie, iar
Congresul decisiv pentru martie.
Pe de alta parte, in PD-L, partid macinat si el de o forma
incipienta de opozitie interna, era de asteptat ca taberele sa se
pozitioneze in functie de alegerile din colegiul 1 de la sfarsitul
saptamanii trecute. In cazul unui esec al lui Honorius Prigoana,
europarlamentarul Cristian Preda – cam singura voce critica
sesizabila pentru moment – ar beneficia de un balon de oxigen
pentru promovarea principiilor sale reformatoare, desi ar putea fi
si criticat pentru anti-campania pe care i-a facut-o colegului sau
de partid.
In fine, liberalii au anuntat ca, indiferent de rezultatul votului
din colegiul 1, nu vor nominaliza un candidat pentru colegiul 19,
proaspat eliberat de presedinta PC Daniela Popa (aleasa in Comisia
de Supraveghere a Asigurarilor). Masura, un gest de fair-play fata
de atitudinea de non-combat a PSD din colegiul 1, a fost citita si
ca o testare a terenului pentru o colaborare politica pe termen mai
lung intre cele doua partide. In conditiile in care PD-L a anuntat
intentia de modificare a legii electorale (ceea ce ar dezavantaja
PNL), ar fi de asteptat ca liberalii sa se apropie tot mai mult de
un partid mare (deocamdata PSD), ca sa nu riste iesirea de pe scena
politica. Insa nicio alta varianta nu poate fi exclusa, mai ales in
conditiile in care cele doua mari formatiuni isi rediscuta in acest
an formulele de conducere.
Pe scurt:
- PREZIDENTIALE
Doamna si rusofilul. Ucraina era asteptata sa convoace un al doilea tur al prezidentialelor, la 7 februarie, pentru a decide succesorul presedintelui in functie, Viktor Iuscenko. Desi marele invins din 2004, fostul premier rusofil Viktor Ianukovici, era cotat cu un avantaj considera¬bil in sondaje, principalul sau urmaritor – actualul premier Iulia Timosenko – ar avea timp, in cele trei saptamani ramase, sa recupereze diferenta pentru a spera la un rezultat bun pentru cel de-a doilea tur. Aflat si el in cursa prezidentiala, Iuscenko a incercat pe ultima suta de metri sa mai atenueze capitalul negativ acumulat de pe urma esecului revolutiei portocalii din 2004; condamnarea in justitie a liderilor sovietici Stalin si Molotov pentru foametea declansata in Ucraina intre 1932-1933, pentru care Iuscenko a militat, nu era cotata ca suficienta pentru a-l propulsa decisiv in preferintele electoratului.
- RAPORT
E mai bine in Moldova. Organizatia non-guvernamentala americana Freedom House a remarcat, in raportul sau referitor la libertatea in lume, ca Republica Moldova a progresat considerabil fata de anul precedent la capitolul libertatilor politice. In raportul publicat cu un an inainte, Moldova facea parte din grupul tarilor lipsite de libertate, iar acum a fost trecuta in categoria statelor “partial libere”. La fel ca in anul precedent, Romania este clasificata ca “tara libera”. Freedom House clasifica 89 de tari ca “libere”, insumand 46 la suta din populatia lumii. Alte 58 de tari sunt “partial libere”, acoperind 20 la suta din populatia globala. Concluzia raportului Freedom House nu e deloc optimista: aproape 40 de tari din Africa, America Latina, Orientul Mijlociu si din fosta Uniune Sovietica au pierdut teren in acest domeniu.