Jobul visat
Jobul acesta este cel al visurilor mele”, spune Emmanuelle Valentin-Fouchs, franțuzoaica ce a preluat la sfârșitul anului trecut conducerea Sanofi România și Moldova, unul dintre cei mai mari jucători farma de pe piața locală. „Privindu-mi retrospectiv cariera, am acumulat experiență…
Jobul acesta este cel al visurilor mele”, spune Emmanuelle Valentin-Fouchs, franțuzoaica ce a preluat la sfârșitul anului trecut conducerea Sanofi România și Moldova, unul dintre cei mai mari jucători farma de pe piața locală. „Privindu-mi retrospectiv cariera, am acumulat experiență în domenii precum finanțe, comercial, dezvoltarea afacerii etc., dar mi-am dorit un job care să le înglobeze pe toate”, povestește Valentin vorbind în engleză cu accent franțuzesc.
Entuziasmul cu care vorbește despre mandatul său la conducerea Sanofi în România nu dă indicii că domeniul în care lucrează trece prin cea mai tensionată perioadă din ultimii ani. Provocările pe care le-a primit la pachet cu „jobul visurilor” nu o sperie, ci din contră, le atacă direct și le expune fără nicio reticență: „Impredictibilitatea este cea mai mare dificultate de care mă lovesc acum. E foarte greu să conduci o afacere când pot interveni schimbări radicale în fiecare zi. De când sunt aici, este a patra schimbare a ministrului sănătății, unul dintre ei fiind numit pentru cinci ore”, adaugă franțuzoaica, vorbind degajat oricât de sensibil ar fi subiectul de discuție atins.
Industria farma se află într-o continuă tensiune din cauza schimbărilor pe bandă rulantă pe care le impun autoritățile în acest domeniu, afirmă Emmanuelle Valentin-Fouchs. Ca un bonus, domeniul sănătății se confruntă în ultima peioadă cu o serie de scandaluri care au determinat reacții din partea autorităților, a reprezentanților domeniului, dar și a opiniei publice.
Anul trecut, piața farma a înregistrat prima scădere din ultimul deceniu, de 4,7%, ajungând la o valoare de 11,7 miliarde de lei, similară nivelului din 2012-2013. Scăderea a avut loc în condițiile în care valoarea vânzărilor de medicamente cu prescripție (Rx), care reprezintă aproximativ 70% din piață, a înregistrat un minus de peste 10% anul trecut.
Cu o cifră de afaceri de 1,17 miliarde de lei, conform IMS MAT (decembrie 2015), Sanofi a ocupat anul trecut prima poziție în topul jucătorilor farma din punctul de vedere al vânzărilor; vânzările includ și produsele Zentiva, divizia de medicamente generice. Conform Cegedim, în primul trimestrul al anului 2016 valoarea totală a pieței de medicamente s-a ridicat la 3,04 miliarde lei, cu 7% sub nivelul înregistrat în același trimestru al anului 2015.
Anul trecut a adus o rocadă între locurile doi și trei din piață: Novartis (643 de milioane de lei) a urcat pe locul doi și Hoffmann la Roche (611 milioane de lei) a coborât pe poziția a treia, iar în 2016 s-a produs o altă schimbare importantă în piață: compania americană Abbvie a avansat puternic în clasament, datorită decontării medicației pentru hepatita virală cronică.
Astfel, brandul Viekirax al Abbvie, a cărui comercializare a început în luna mai 2015, a înregistrat în primele șase luni ale anului vânzări de peste 580 milioane lei.
În acest context, Sanofi are o situație stabilă, apreciază Emmanuelle Valentin-Fouchs: „Sanofi are o poziție unică și diferită pe piață din mai multe motive”. Compania este lider de piață, cu o amprentă puternică atât pe segmentul de medicamente generice, cât și inovative, OTC-uri, vaccinuri sau boli rare. Datele companiei arată că unu din opt medicamente vândute în România este produs de Sanofi, ceea ce se traduce în 12% cotă de piață în volum și 8% cotă de piață în valoare, conform IMS MAT (decembrie 2015).
Emmanuelle Valentin-Fouchs spune despre 2015 că a fost „un an normal, nici bun nici rău” din punctul de vedere al vânzărilor, dar important din punct de vedere al schimbărilor din sistemul de sănătate și din industria farma: „Ne-am lovit de marile provocări ale politicii de prețuri în România”, referindu-se la alinierea prețurilor produselor originale cu cele generice, un subiect fierbinte aflat la masa discuțiilor dintre guvern și producătorii de medicamente.
În primă instanță, gândind din punct vedere economic, pacienții consideră de bun augur această decizie, spune șefa Sanofi, dar tot ea explică de ce decizia nu ar fi favorabilă pe termen lung. În Europa, prețurile sunt reglementate în fiecare an, iar în cele mai multe cazuri, bazate pe țările de referință. Asta înseamnă că în România prețurile se bazează pe cele practicate în alte țări europene, la fel cum în alte piețe sunt luate în considerare prețurile din farmaciile românești. Astfel, „dacă legea ne cere asta, o scădere de prețuri în România cu 35% va avea un impact în toată Europa, o situație dificilă pentru companiile internaționale.
În cazul în care decizia va fi aplicată – la 1 noiembrie 2016 – există riscul ca de pe piața românească să dispară o serie de medicamente. „Nu avem de ales, conducem companii internaționale. Orice decizie am lua s-ar răsfrânge deopotrivă asupra pacienților din România, cât și a celor din întreaga Europă”, spune franțuzoaica.
DINCOLO DE OBIECTIVE IMEDIATE
Un om cu viziune pe termen lung, după cum se autodescrie, Emmanuelle Valentin spune că îngrijorarea sa nu ține doar de afacerea pe care o conduce, ci se declară preocupată și de situația pacienților români, care vor fi nevoiți să renunțe la unele medicamente unice pe piață. Consideră că rolul său aici este de a contribui la un sistem sustenabil din punct de vedere economic pentru România, dar acceptat, de asemenea, de companiile internaționale. „De când sunt aici, nu am obiective pe termen scurt, ci am privit în perspectivă, am o viziune strategică și vreau să văd cum putem construi, împreună cu autoritățile din România, un sistem sustenabil, lucru care poate fi într-adevăr benefic pentru pacienții din România, pentru afacerea mea și pentru întreaga industrie”, spune directoarea Sanofi.
