Jean Valvis: „Antreprenorii care fac performanță la nivel național și internațional reprezintă marea șansă a României”
Diferențele între România anilor 2020 și cea a anilor 1992, atunci când a pariat el pe țară, sunt uriașe, potrivit declarațiilor lui Jean Valvis, fondatorul și președintele Valvis Holding, invitat în cadrul conferinței online „CSR în vremea COVID-19”, organizată recent…
Diferențele între România anilor 2020 și cea a anilor 1992, atunci când a pariat el pe țară, sunt uriașe, potrivit declarațiilor lui Jean Valvis, fondatorul și președintele Valvis Holding, invitat în cadrul conferinței online „CSR în vremea COVID-19”, organizată recent de Business MAGAZIN. „Să fac abstracție de pandemie și să spun ce merge și ce nu merge – nu pot, pot doar să constat că sectorul privat e mult mai prezent, că inițiativa antreprenorială e mult mai prezentă în societatea românească.
Din păcate, activitățile agricole încă nu sunt organizate pentru că lipsesc investițiile într-un mod foarte crucial în infrastructură, dar sunt multe sectoare din economia românească care dovedesc că sunt competente – și IT-ul, și industria alimentară”, a observat omul de afaceri, întrebat cum a evoluat țara de la momentul în care el a decis să facă business aici. Valvis a mai spus că dacă în trecut aveam în România un model care se baza pe industria grea, acum se dezvoltă și serviciile. „Cred că problema permanentă e noțiunea de corupție – un cadrul legal care este cam depășit moral și pe care de fiecare dată când încercăm să îl facem mai operațional și mai simplu ne confruntăm cu diverse obstacole.
A fost o experiență negativă ce s-a întâmplat cu cadrul legal pentru combaterea pandemiei, asta îmi lasă un gust amar. Să fie lăsate vidurile legale și să iasă oamenii bolnavi din spitale e ceva ce aș dori să nu văd în țara în care operez și care m-a primit cu deschidere și m-a lăsat să fac treabă”, exemplifică el. Apoi, o altă problemă pe care omul de afaceri o aduce în discuție este gradul mare de analfabetism. „Nu îmi vine să cred că tinerii sunt în această proporție – de 40% – analfabeți.
Dar totuși digitalizarea avansează, online-ul avansează, societățile online din România devin mondiale, se bea Aqua Carpatica la Los Angeles și la Tokyo.Balanța de import – export nu e în beneficiul nostru încă. Bine că există sectorul privat în țară. Bine că există antreprenori care sunt gospodari și care vor să înregistreze o performanță și la nivel național și internațional. Cred că aceasta este marea șansă a României.
El este de părere astfel că mediul de business poate fi motorul unui viitor mai bun în România: „Dacă fiecare operator economic, fiecare antreprenor, are posibilitatea să beneficieze de o piață democratică, liberă, unde nu există abuz de poziție dominantă, unde nu sunt monopoluri, dictări de prețuri, aspectele fundamentale, sistemice. Dacă sunt aceste condiții cred că avem un capital uman extraordinar, avem antreprenorii, avem un sector privat și pe el îmi bazez speranțele unui viitor mai bun pentru România”. Iar una dintre modalitățile prin care mediul privat poate contribui la rezolvarea unor probleme ale societății românești, este prin intermediul inițiativelor de CSR. „CSR – insist și mențin această poziție – un agent economic care e performant, care generează valoare adăugată, care contribuie la viramente către stat și care în general beneficiază de sprijinul și admirația consumatorilor, nu poate trăi în afara nevoilor societății.
Nu trăim să fim bine singuri, pentru că nu are niciun sens, ci trăim să facem performanță, să arătăm lumii că România este patria apelor minerale, că avem cele mai bune ape prin definiție și nu ne bate nimeni, iar când țara are probleme ne declarăm și noi prezenți”, adaugă Jean Valvis. Astfel, punctează el, CSR-ul nu este o modalitate de a face PR ascuns, așa cum este folosit de unele societăți. „M-am gândit la tipurile de CSR pe care le facem noi și pot să disting două direcții total diferite – CSR care se face permanent, pentru că așa vezi tu poziția în societate și sunt proiectele pe care le susținem cu tărie constant și pentru că ne inspiră, dar avem și proiectele care se fac într-un moment în care este nevoie de o societate privată, care poate să facă față unor nevoi excepționale”, a spus președintele Valvis Holding.
Ca program permanent, Fundația Valvis susține de pildă, de 15 ani, un program de 25 de burse la Iași. „Am făcut un efort de a determina care sunt zonele din România sensibile la poluarea cu nitrați, am ajutat comunitățile din Iași, Vaslui și Galați. Bineînțeles, sunt și cazurile unde, fiind o societate privată financiar sănătoasă – dacă se prezintă în România un caz excepțional, cum au fost inundațiile, zăpezile și cum este acum pandemia – considerăm că în calitate de cetățeni responsabili, prin voința de a fi alături de semeni – fiindcă nu trăim singuri și trebuie să avem grijă de niște situații excepționale – este nevoie să deblocăm bugetele și vedem unde este veriga sensibilă pentru a face față problemelor”, detaliază el. Iar în contextul pandemiei, în primă fază au răspuns unor apeluri primite de la spitale de urgență și de la Matei Balș, au făcut donații pentru a fi achiziționate măști, halate și au donat și apă – în februarie. În a doua fază, în lunile mai – iunie – au adus un echipament elvețian de la Roche Diagnostic și l-au instalat la spitalul municipal din Vatra Dornei.
Este vorba despre un dispozitiv gratuit de testare și este o donație oferită spitalului, care nu presupune niciun cost, nici pentru dispozitiv și nici pentru consumabile. „Vrem să facem teste pentru 20.000 de cetățeni și acum suntem la 10% din atingerea acestui obiectiv. Încă în Europa nu există un medicament oficial pentru tratament, însă sunt trei țări – China, Rusia și India care au considerat că un antiviral este substanța activă care se numește Favipiravir.
După un efort uriaș cu chinezii, unde chiar am plătit medicamentele în avans și unde stocurile au fost furate pe parcurs de alte națiuni – le-am identificat din nou în India și am bucuria să anunț că acest stoc de 20.000 de tablete de Favipiravir este în vama românească – este o donație pe care o facem către institutul Matei Balș în urma discuției și în urma identificării nevoii exprimate de Prof. Dr. Adrian Streinu Cercel”, detaliază Jean Valvis.
Omul de afaceri spune că momentul în care au decis să se implice în lupta împotriva răspândirii coronavirsului a venit la scurt timp după ce au înțeles de la epidemiologii americani și europeni că am intrat în panică la nivel global, cu toții. „Nu se știa cum se transmite acest virus, nu se știa care e procentul de mortalitate, măsurile care trebuia să fie luate imediat. Fiul meu era în Milano la studii în momentul în care Lombardia s-a declarat zonă roșie și eu știu cu ce suferință personală l-am scos de acolo și l-am adus în țară sănătos.
Sunt momente dificile și pentru actuala activitate economică și socială, când vedem că al doilea val vine peste tot, și în Franța, și în Spania, și în Anglia, și vom avea o iarnă cam dificilă”, descrie Valvis experiența sa personală raportată la contextul pe care îl traversăm.