Jay-Z face istorie și devine primul rapper miliardar
Jay-Z a făcut istorie devenind primul rapper din lume care ajunge miliardar, potrivit The Independent. Averea artistului din industria de hip-hop depășește ușor 1 miliard de dolari, potrivit unui raport lansat de publicația Forbes. În urmă cu doar doi ani,…
Jay-Z a făcut istorie devenind primul rapper din lume care ajunge miliardar, potrivit The Independent.
Averea artistului din industria de hip-hop depășește ușor 1 miliard de dolari, potrivit unui raport lansat de publicația Forbes.
În urmă cu doar doi ani, aceeași publicație titra că Jay-Z este în cursă cu rapperul Diddy pentru titulatura de primul rapper care atinge miliardul de dolari.
Potrivit estimărilor, averea lui Jay-Z a fost sporită de anumite businessuri în care acesta este implicat, precum brandul de șampanie Armand de Brignac, evaluat la 310 milioane dolari, și platforma de conținut pe bază de subscripție Tidal – evaluată și ea la circa 100 milioane dolari.
Un alt factor care contribuie la averea rapperului sunt banii ținuți în „cash și investiții”, cum sunt ele notate, care ajung la 200 milioane dolari.
Într-un top realizat în 2017, soțul artistei Beyonce era pe locul doi cu o avere estimată la 810 milioane dolari, după Diddy care ocupa primul loc cu o avere de 820 milioane dolari.
Topul din 2017 era completat de Dr Dre cu o avere de 740 milioane dolari, Birdman cu 110 milioane dolari și Drake cu 90 milioane dolari.