Home Actualitate Iulian Dascălu pregătește o nouă dezvolt...
Actualitate

Iulian Dascălu pregătește o nouă dezvoltare imobiliară în Cluj, pe terenul Carbochim

Carbochim pregătește terenul în Cluj pentru o viitoare dezvoltare imobiliară pe locul unde în prezent funcționează o fabrică a sa și care urmează a fi mutată. Terenul de 12 hectare al Carbochim este printre foarte puținele rămase unde mai poate…

Iulian Dascălu pregătește o nouă dezvoltare imobiliară în Cluj, pe terenul Carbochim
Iulian Dascălu pregătește o nouă dezvoltare imobiliară în Cluj, pe terenul Carbochim · Foto: Business Magazin

Carbochim pregătește terenul în Cluj pentru o viitoare dezvoltare imobiliară pe locul unde în prezent funcționează o fabrică a sa și care urmează a fi mutată.

Terenul de 12 hectare al Carbochim este printre foarte puținele rămase unde mai poate fi construit un mare proiect imobiliar în Cluj, pe măsură ce toate celelalte foste platforme industriale au fost înlocuite de construcții noi de birouri sau locuințe.

În 2010 platforma era evaluată la circa 35 mil. Euro, adică la circa 290 de euro/mp iar în prezent acesta ar putea fi evaluat la 500-600 de euro/mp, adică până la 70 mil. Euro.

Numărul marilor proiecte din Cluj a scăzut în ultima perioadă, principala problemă fiind lipsa terenurilor.

Carbochim are o capitalizare de 66,98 mil. Lei ;i este controlată în proporție de 75,8% de Carbo Europe București, care la rândul ei este deținută în proporție de peste 70% de Iulian Dascălu. În data de 26 noiembrie 2021 acțiunile Carbochim au înregistrat o creștere de 10%

Consiliul de Administrație al Carbochim a convocat pentru luna ianuarie o AGA Extraordinară iar în Convocator este menționat pe ordinea de zi inclusiv aprobarea achiziției unui imobil cu destinație industrială și stabilitarea termenilor și condițiilor de achiziție. Mai departe, se va discuta aprobarea relocării întregii activități desfășurate în noul imobil – ce ar viza astfel relocarea fabricii din Cluj pentru a face loc unui viitor proiect imobiliar.

 Carbochim, companie înființată în 1949 la Cluj-Napoca, este producător de abrazive profesionale, producând corpuri abrazive cu liant ceramic, bachelitic, magnezitic și elastic, discuri abrazive de debitare și debavurare, dar și abrazivi pe suport de hârtie, pânză, și nețesut, utilizate atât în industria prelucrătoare și construcții, cât și cu uz general și retail. în prezent, Carbochim SA are dezvoltat un sistem de distribuție care acoperă toate zonele geografice ale țării, dar și legături comerciale cu țări precum Cehia, Polonia, Ungaria, Elveția, Belgia, Germania, Italia.

Iulian Dascălu, proprietarul grupului din imobiliare Iulius, a început să parieze pe malluri într-o perioadă în care România abia începea să descopere conceptul care deja cucerise piețe din Occident. Iulian Dascălu a fost unul dintre primii investitori în malluri din România.

În 2000, a deschis Iulius Mall la Iași, iar ulterior a ajuns să dezvolte un portofoliu format din patru malluri sub brandul Iulius (Iași, Timișoara, Cluj-Napoca și Suceava), ansamblul multifuncțional Palas Iași, proiectul mixt Iulius Town din Timișoara și 146.200 de metri pătrați de birouri. Din 2017, el împarte rețeaua Iulius Mall și proiectul Iulius Town cu fondul Atterbury Europe.​

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună