Iulian Anghel, ZF: Războiul de la Bruxelles

În vară, când cei doi lideri ai principalelor economii ale Uniunii au propus un guvern al zonei euro, nu l-au pus în temă pe președintele Comisiei Europene, Jose Manuel Durao Barroso, și nici nu au oferit Comisiei Europene, cum era de așteptat, vreun rol în această poveste. Nu au dat vreo explicație clară despre ce ar urma să aducă în plus Guvernul sau guvernanța față de ceea ce este Comisia în prezent.

Comisia este garantul tratatelor UE, drept urmare a fost considerată, aproape firesc, drept un guvern de facto al Uniunii.

Nu așa vede problema Parisul și Berlinul și aici intră în conflict cu Comisia, dar și cu Parlamentul European care, nu mai departe de săptămâna trecută, a votat șase legi importante menite să întărească guvernanța economică în sânul UE, iar aplicarea acestor norme cade în sarcina Comisiei Europene.

Săptămâna trecută, Barroso a fost aplaudat în Parlamentul European când, prezentând “starea Uniunii” a vorbit despre nevoia de a trece peste orgolii, de a întări rolul Comisiei. Și este clar că nici Comisia și nici Parlamentul nu agrează formula “guvernului zonei euro” propusă de Germania și Franța. Partizanii întăririi rolului Comisiei susțin că o serie de blocaje – principalul blocaj fiind chiar prelungirea suspansului privind soarta Greciei – au rădăcini în politica internă a statelor.

Merkel va avea de explicat în fața lui Barroso, dar și a șefilor Parlamentului European propria-i viziune în privința ieșirii din criză, dar nu se poate aștepta să fie aplaudată.

Criza politică din măruntaiele instituțiilor UE apasă brutal peste criza economică și răspunsul la întrebarea “cum de cea mai puternică uniune economică a lumii, care este UE, nu poate rezolva o problemă care nu reprezintă decât 2% din economia ei” își poate găsi răspunsul și aici.

Cu un produs intern brut de 12.280 mld. euro (16.600 mld. dolari) în 2010, Uniunea Europeană este cea mai puternică zonă economică a lumii, în fața SUA cu un PIB de 14.520 mld. dolari.

Zona euro (cele 17 țări membre) are un PIB de 9.200 mld. euro și o datorie publică de 7.837 mld euro (85% din PIB), în vreme ce datoria întregii Uniuni este de 9.828 mld. euro (80% din PIB în 2010, față de 59% în 2007.). Dar datoria SUA a depășit în august 100% din PIB.

Cu un PIB de 230 mld. euro în 2010 (dar cu datorii de 143% din PIB), Grecia nu reprezintă decât 1,9% din economia UE și 2,4% din economia zonei euro.

La cealaltă extremă, cu un PIB de 2.498 mld. euro în 2010, Germania reprezintă 20,3% din economia UE, urmată de Franța cu 15,8% (1.947 mld. euro PIB în 2010), Marea Britanie cu 13,6% (1.453 mld. lire, adică 1.678 mld. euro PIB în 2010) și Italia cu 12,8% (1.548 mld. euro PIB în 2010).

Ultimele 10 țări care au aderat la UE începând din 2004 nu reprezintă împreună decât 6-7% din economia UE. (România reprezintă 1% din economia Uniunii.)

Dar, mai mari sau mai mici, toate aceste țări (cele aflate în zona euro) contribuie la FESF (Fondul European de Stabilitate Financiară) de 440 mld. euro, chiar dacă, îndeobște, suntem înclinați să credem că Marea Britanie joacă în altă ligă, Italia are probeleme și nu se legă la cap, iar “noua Europă” nu contează.

Pe de altă parte, nici nu poți cere Germaniei sau Franței să-și asume datoria uriașă a zonei euro de 7.800 mld. euro echivalentă cu 85% din PIB-ul ei.

Cititi mai multe pe www.zf.ro