Iulian Anghel, ZF: Puterea unui președinte și limitele aceste puteri

Constituția noastră spune că instituția prezidențială și instituția guvernului fac, ambele, parte din  “puterea executivă” (celelalte două puteri fiind “puterea legislativă”, adică Parlamentul și “puterea judecătorească”.)

Acum noi avem un guvern, știm cu toții din cine este compus el. Avem, așadar, o parte a puterii executive și pentru a o completa pe aceasta, mai este nevoie de un președinte. Dar ce poate face un președinte?

Este o glumă în popor: “Cine cântă în casă, cocoșul sau găina?” Adică cine conduce gospodăria, femeia sau barbatul? Haide să urmăm gluma și să spunem că președintele este “cocoșul” și guvernul “gaina”.

Să ne aducem aminte.

În mai 1990, Ion Iliescu a câștigat, covârșitor, alegerile prezidențiale (85%). Cu un guvern de umplutură – pentru că noi nu știam atunci ce-i aia democrație, ce-i separarea puterilor în stat – Iliescu a făcut tot ce-a vrut. Nu amintesc decât de mineriadele care au înspăimântat nu doar România, ci întreaga Europă. Petre Roman sau Theodor Stolojan, premieri, au fost doar niște fraieri. “Industria României este un morman de fiare vechi” – spusa adevărată a lui Petre Roman a rămas doar o spusă, întrucât nimic nu s-a schimbat pentru că nu a vrut Ion Iliescu. Pentru că “cocoșul” era cel care cânta.

În 1996, Emil Constantinescu l-a învins în alegeri pe Ion Iliescu. Constantinescu a mers bine o vreme – cam doi ani. Așa cum se văd lucrurile azi și cum au simtit-o cei care au trait-o, a fost o perioadă foarte grea. Pentru că, ce era numit atunci reformă, a lovit în mulți. Inevitabil, “mormanul de fiare  vechi”, de care vorbea Petre Roman în trecut, a fost închis, în parte, pentru că nu mai erau bani ca să fie susținut. Puterea s-a mutat de la Constantinescu (Palatul Cotroceni)  la guvern (Palatul Victoria), iar Constantinescu a admis, la final, de mandat: “Am fost învins!” De cine? “De structuri”, zicea el. Adică de ceea ce toți candidații de azi numesc “sistem”, fără să știe însă să-l numească, fără să știe ce este el de fapt. Dispariția PNȚCD de pe scena politică s-a petrecut și pentru că Constantinescu, susținut de țărăniști, nu a mai candidat pentru un al doilea mandat. Dispăruse “driverul”.

Anul 2000: după ce Constantinescu “a fost învins de structuri”, Iliescu s-a întors la Cotroceni, prin voința poporului. Ceilalți competitori, basca pe chelie. Isărescu înapoi la BNR, Stolojan la Bruxelles, trai neneacă pe banii babacului.

Năstase a ajuns premier și șef al PDSR. Năstase a vrut să introducă cota unică de impozitare în anul 2000. Dar, în epocă, cânta cocoșul, nu găina. Năstase era, de jure, președintele PDSR (azi PSD), dar, de facto, era Ion Iliescu. Iar Iliescu i-a zis: Băi acesta, comanda la mine! Oricât de puternic era Năstase, și era, comanda era la Ion Iliescu. Iar cota unică de impozitare nu a fost introdusă în 2000 pentru că nu a vrut Ion Iliescu.

Cota unică de impozitare a fost introdusă în mandatul prezidențial al lui Traian Băsescu.

Mandatullui lui a fost bun o perioadă – pentru el. A decis în privința treburilor administrative, cât timp s-a înțeles cu liberalul Călin -Popescu Tăriceanu, premier. Când nu s-au mai înțeles, a început să cânte găina. Decizia s-a mutat de la Palatul Cotroceni la Palatul Victoria. Iar Băsescu a rămas doar să semneze decrete care decorau generali ajunși la pensie.

Apoi, în guvernul Boc (dupa alegerile prezidențiale din 2009; alegerile legislative avuseseră loc în 2008), lui Băsescu i-au revenit bujorii în obraji. A reușit să rupă alianța de stânga care avea majoritatea în Parlament și a format un nou guvern, cu pretenții de dreapta. A condus, practic, acel guvern. El a anunțat tăierea salariilor, în vremea crizei și acordul cu FMI. Este un gest de curaj făcut la acea vreme pentru că Boc, premier, nu avea autoritatea publică, încrederea publică, de a anunța măsuri atât de dure. Cocoșul cânta, din nou, la Palatul Cotroceni.

În vremea guvernului Ponta (începând din 2010), cocoșul nu a mai cântat. În afară de “dotorre” sau de povestea cu ochii dați peste cap de Ponta la întâlnirea despre “deficitul structural”, Băsescu nu a mai produs nimic.

Ce vreau să spun cu asta? Constituția noastră este ciudată, dar este bună, până la urmă, așa enervantă cum este ea. Președintele nostru nu este nici cal nici măgar. Dacă are putere asupra partidului de guvernământ, atunci va decide. Dacă nu are, atunci  va fi un președinte care va semna decrete de urcare în grad a unor generali care ies la pensie la 40 de ani.

Azi, noi nu avem „un partid de guvernământ”, ci o coaliție. Coaliția formează majoritatea parlamentară. Dacă președintele se va înțelege cu această majoritate parlamentară, va avea un cuvânt de spus. Dacă nu, nu.

Cum zic puștii de azi: csf? No csf!